Parlamentul francez adoptă definitiv reforma pensiilor

Parlamentul francez a adoptat definitiv reforma foarte contestată a pensiilor, după aprobarea textului în Adunarea Naţională, miercuri, în pofida unei vaste mişcări de protest.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această aprobare a fost obţinută cu 336 de voturi pentru faţă de 233 împotrivă în Adunarea Naţională.

Cu o zi înainte, Senatul a confirmat votul pozitiv asupra reformei care creşte vârsta minimă de pensionare de la 60 la 62 de ani.

Cele două Camere ale Parlamentului francez au aprobat deja în primă lectură această reformă a preşedintelui Nicolas Sarkozy. Acest al doilea vot deschide calea către promulgarea legii, prevăzută pentru jumătatea lui noiembrie. Promulgarea textului de către preşedintele francez va permite punerea în aplicare a reformei.

Aceasta este însă foarte contestată de opoziţie şi sindicate, care au organizat mai multe greve şi manifestaţii încă din primăvară. O nouă zi de acţiune este prevăzută pentru joi.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
FRANŢA ,
PARLAMENT ,
PENSII
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa