Premierul britanic, Theresa May, va iniţia negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din UE fără aprobarea Parlamentului: “Brexit înseamnă Brexit”

Premierul Marii Britanii, Theresa May, nu va solicita aprobarea Parlamentului înainte de a iniţia negocierile pentru a declanşa în mod oficial procedura de ieşire a ţării sale din Uniunea Europeană, relatează The Telegraph online.

4646 afișări
Imaginea articolului Premierul britanic, Theresa May, va iniţia negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din UE fără aprobarea Parlamentului: “Brexit înseamnă Brexit”

Premierul Marii Britanii, Theresa May, va iniţia negocierile de Brexit fără aprobarea Parlamentului

Oponenţii părăsirii Blocului comunitar de către Marea Britanie susţin că întrucât rezultatul referendumului are doar valoare consultativă, acesta trebuie aprobat prin vot de Camera Comunelor înainte de activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona.

Potrivit unor surse, Theresa May a subliniat că “Brexit înseamnă Brexit” şi că nu va oferi oponenţilor posibilitatea de a bloca ieşirea Marii Britanii din UE.

“Premierul a spus foarte clar că publicul britanic a votat şi că acum va continua cu procedurile de Brexit”, declarat pentru The Telegraph, o sursă de la reşedinţa premierului britanic de la Downing Street numărul 10.

May a consultat avocaţi guvernamentali care i-au spus că are puterea executivă de a invoca Articolul 50 şi de a iniţia procedura de ieşire a Marii Britanii din UE fără aprobarea Parlamentului.

Susţinătorii campaniei “Remain” sperau că se vor putea folosi de Parlament pentru a întârzia sau opri Brexitul.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici