Premierul tunisian şi-a anunţat demisia

Premierul Ali Larayedh a anunţat că i-a prezentat joi demisia preşedintelui Moncef Marzouki, în conformitate cu acordul negociat în vederea depăşirii crizei politice din Tunsia, relatează AFP.

57 afișări
Imaginea articolului Premierul tunisian şi-a anunţat demisia

Ali Larayedh, premierul tunisian (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"În urma angajamentului pe care mi l-am luat (...) am prezentat demisia Guvernului", a declarat el într-o conferinţă de presă.

"Preşedintele m-a însărcinat să gestionez afacerile curente ale ţării până la formarea unui nou guvern condus de Mehdi Jomaâ", a adăugat premierul tunisian.

Ministrul în exerciţiu al Industriei, Jomaâ a fost ales de către clasa politică, în decembrie, să-i succeadă lui Ali Larayedh, să formeze un guvern de tehnocraţi şi să conducă ţara până la alegerile din 2014.

Premierul tunisian anunţă că îşi va prezenta demisia joi

Premierul tunisian Ali Larayedh a anunţat că-şi va prezenta demisia în mod oficial, joi, preşedintelui Moncef Marzouki, conform unui acord negociat de clasa politică în vederea ieşirii ţării dintr-o criză care durează de mai multe luni.

"Voi prezenta preşedintelui, (joi) după-amiază, demisia Guvernului", a declarat premierul islamist pentru postul naţional de televiziune.

"Ne-am asumat responsabilităţile în condiţii foarte dificile, am acţionat în interesul ţării şi ne respectăm angajamentele", a spus el.

Constituanta a format miercuri seara o instanţă electorală, iar Constituţia este în curs de adoptare - condiţiile stabilite printr-un acord semnat de clasa politică fiind, astfel, întrunite pentru demisia lui Larayedh.

Ministrul în exerciţiu al Industriei, Mehdi Jomaâ, a fost nominalizat ca succesor al lui Larayedh şi va forma un Cabinet care urmează să conduc Tunisia până la alegerile din 2014.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici