Presupusul autor al atacului armat de la Belgorod a fost arestat, anunţă autorităţile ruse

Presupusul autor al atacului armat comis la Belgorod, în sudul Rusiei, căutat începând de luni, după ce a ucis prin împuşcare şase persoane, inclusiv doi adolescenţi, a fost arestat, a anunţat în noaptea de marţi spre miercuri Ministerul rus de Interne.

150 afișări
Imaginea articolului Presupusul autor al atacului armat de la Belgorod a fost arestat, anunţă autorităţile ruse

Presupusul autor al atacului armat de la Belgorod a fost arestat, anunţă autorităţile ruse (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

El a fost neutralizat în gara Belgorod, unde încerca să se ascundă în vagoane de marfă, a precizat ministerul într-un comunicat, precizând că a încercat să se opună şi a rănit, cu o armă albă, un ofiţer de poliţie.

Identificat de autorităţile ruse ca fost deţinut, bărbatul este suspectat că este autorul unuia dintre cele mai sângeroase atacuri armate comise în Rusia.

Atacul a început luni într-un magazin de vânătoare, în centrul oraşului, în sudul Rusiei, în apropiere de frontiera cu Ucraina.

Atacatorul a deschis focul în magazin, omorând trei bărbaţi, după care a ieşit şi a ucis trei trecători. Doi adolescenţi, cu vârste de 14 şi, respectiv, 16 ani, se află printre victime.

Aproximativ 2.000 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a-l căuta, a mai precizat ministerul rus.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici