Prima provocare la adresa talibanilor. Mii de persoane protestează în mai multe oraşe din Afganistan

  • Mii de persoane participă la proteste contra talibanilor în mai multe oraşe din Afganistan
  • Au fost semnalate proteste în oraşele Kabul, Jalalabad, Asadabad, precum şi în provincia Paktia
18635 afișări
Imaginea articolului Prima provocare la adresa talibanilor. Mii de persoane protestează în mai multe oraşe din Afganistan

Prima provocare la adresa talibanilor. Mii de persoane protestează în mai multe oraşe din Afganistan

Mii de persoane protestează în mai multe zone din Afganistan faţă de regimul taliban, iar în unele oraşe au fost semnalate victime, în contextul amplificării rezistenţei, informează agenţia Reuters.

Afganistanul marchează joi independenţa faţă de ocupaţia britanică, proclamată în anul 1919.

"Drapelul nostru, identitatea noastră", au scandat manifestanţi adunaţi joi la Kabul. Insurgenţii talibani nu sunt de acord cu arborarea drapelului Afganistanului, având steagul propriu.

Proteste împotriva regimului taliban au avut loc şi în oraşele Jalalabad, Asadabad, precum şi într-un district din provincia Paktia.

Au fost raportate atacuri ale insurgenţilor talibani asupra protestatarilor, în Jalalabad şi Asadabad. Cel puţin trei protestatari au fost ucişi de talibani în Jalalabad, iar zeci de demonstranţi au fost răniţi. "Numeroase persoane au murit sau au fost rănite din cauza unei busculade produse pentru că talibanii au deschis focul", a declarat un martor din Asadabad.

Insurgenţii talibani afgani au ocupat numeroase provincii din Afganistan, inclusiv zone din capitala ţării, Kabul. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul şi se află în Emiratele Arabe Unite. Mişcarea talibanilor afgani a anunţat o amnistie pentru toţi funcţionarii din cadrul fostei Administraţii de la Kabul şi a cerut reluarea activităţilor instituţiilor. Liderii talibani par să fie mai flexibili decât în urmă cu 20 de ani, semnalând intenţia menţinerii anumitor activităţi sociale, deşi există scepticism la nivel internaţional. Cel puţin 12 persoane au murit, în ultimele zile, în zona Aeroportului din Kabul, unde mii de afgani încearcă să părăsească ţara.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, şi-a atras critici dure pe plan intern şi la nivel internaţional din cauza retragerii în mod brusc a trupelor din Afganistan. Întrebat, într-un interviu, dacă talibanii s-au schimbat, Joseph Biden a declarat: "Nu. Cred că talibanii trec acum printr-un fel de criză existenţială. Vor să fie recunoscuţi de comunitatea internaţională ca guvern legitim? Nu sunt sigur de acest lucru".

Prim-vicepreşedintele Afganistanului Amrullah Saleh, care s-a declarat preşedinte legitim, pregăteşte o ofensivă militară împotriva combatanţilor talibani, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pledând pentru negocieri în scopul evitării unui război, prin crearea unui "guvern reprezentativ". "Talibanii nu deţin controlul asupra întregului teritoriu al Afganistanului. Vin informaţii din Valea Panjshir, unde se concentrează forţele de rezistenţă organizate de vicepreşedintele Saleh şi de comandantul militar Ahmad Massoud", a declarat Serghei Lavrov.

Ahmad Massoud, fiul fostului comandant militar Ahmed Shah Massoud, asasinat în 2001 de reţeaua teroristă Al-Qaida, a cerut susţinere militară din partea Statelor Unite pentru o ofensivă împotriva insurgenţilor talibani. "America poate fi în continuare un sprijin puternic pentru democraţie prin ajutarea combatanţilor mujahedini, care sunt pregătiţi să îi înfrunte din nou pe talibani", a afirmat Ahmad Massoud.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici