Protest cu tractoare la Bruxelles, faţă de măsurile de austeritate şi Parteneriatul transatlantic - FOTO

Aproximativ 30 de tractoare şi peste 1.000 de manifestanţi au "încercuit simbolic", vineri, sediile instituţiilor europene de la Bruxelles, pentru a spune "stop" măsurilor de austeritate şi Parteneriatului transatlantic cu Statele Unite, relatează AFP.

235 afișări
Imaginea articolului Protest cu tractoare la Bruxelles, faţă de măsurile de austeritate şi Parteneriatul transatlantic - FOTO

Protest cu tractoare la Bruxelles, faţă de măsurile de austeritate şi Parteneriatul transatlantic - FOTO (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

În apropierea sediului Comisiei Europene, unde accesul era filtrat de importante forţe de poliţie, manifestanţii au dat foc unor efigii ale liderilor europeni, amplasate în baloţi de paie.

Potrivit agenţiei Belga, peste o mie de manifestanţi au participat la protest, în special sindicalişti şi activişti ecologişti. De asemenea, aproximativ 30 de tractoare aduse din satele din apropierea capitalei au fost parcate la locul protestelor organizate de manifestanţi în jurul perimetrului instituţiilor europene, blocat de poliţie.

Anterior, protestatarii au desfăşurat pe clădirea în construcţie a viitorului sediu al Consiliului European o pancartă cu sloganul "Merry Christmas and happy austerity" ("Crăciun fericit şi austeritate").

Potrivit agenţiei Belga, manifestanţii au pătruns în sediile asociaţiilor europene din industria agroalimentară, "FoodDrinkEurope" şi ale oamenilor de afaceri, "Business Europe".

Manifestaţia a fost organizată de Alianţa 19-20, un grup mobilizat împotriva politicilor de austeritate în Europa şi Tratatului de liber schimb între Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Protestul a avut loc în condiţiile în care liderii UE şi-au reafirmat, la summitul de la Bruxelles, intenţia de a semna Parteneriatul transatlantic cu Statele Unite până la sfârşitul anului 2015.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici