Putin: Sper să nu fiu nevoit să trimit armata rusă în Ucraina. Nu îmi este frică de NATO. Reacţia preşedintelui Traian Băsescu

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că "speră foarte mult" să nu fie nevoit să trimită armata rusă în Ucraina. Putin a declarat că singura soluţie pentru puterea de la Kiev este "dialogul" şi nu folosirea forţei, care duce ţara spre "haos". Vladimir Putin a respins, de asemenea, acuzaţiile privind implicarea forţelor ruse în revoltele din estul Ucrainei.

13894 afișări
Imaginea articolului Putin: Sper să nu fiu nevoit să trimit armata rusă în Ucraina. Nu îmi este frică de NATO. Reacţia preşedintelui Traian Băsescu

Putin: Sper să nu fiu nevoit să trimit armata rusă în Ucraina. Nu îmi este frică de NATO. Reacţia preşedintelui Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Arhiva Mediafax Foto)

UPDATE 15:38 - Reacţia preşedintelui Băsescu la declaraţiile lui Putin: Rusia să revină în angajamentele asumate, să contribuie la stabilitate

Preşedintele Traian Băsescu solicită Federaţiei Ruse, joi, într-o declaraţie referitoare la afirmaţiile făcute de preşedintele Vladimir Putin pe 17 aprilie, să revină în cadrul angajamentelor asumate în instituţiile internaţionale şi să contribuie la stabilizarea situaţiei din regiune.

UPDATE 14:16 - Putin afirmă că nu îi este frică de NATO

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu-i este frică de NATO, răspunzând comentariului unui jurnalist care a prezentat Alianţa Nord-Atlantică drept o "tumoare canceroasă" în creştere.

"Nu ne este frică. Mie nu mi-e frică şi nu trebuie să-i fie frică nimănui", a declarat Putin, răspunzând unei întrebări adresate de către jurnalistul Dmitri Kiselev, în cursul sesiunii televizate de întrebări.

"Putem să le înăbuşim cu toţii, de ce vă este frică?", a adăugat preşedintele.

"Blocul NATO se dezvoltă ca o tumoare canceroasă", a declarat anterior Dmitri Kiselev, invitându-l pe Putin să-şi spună părerea pe această temă.

Jurnalistul, animator al unei emisiuni duminicale care are un ton puternic antioccidental pe postul public rus, a fost numit în decembrie, de către Putin, la conducerea unei noi entităţi a audiovizualului rus extern.

În martie, când criza ucraineană s-a transformat într-o confruntare geopolitică Est-Vest, el a subliniat, pe post, că Rusia rămâne "singura ţară din lume capabilă să transforme Statele Unite în cenuşă radioactivă".

Kiselev se află, din martie, pe lista cu ruşi vizaţi de sancţiuni a Uniunii Europene - după alipirea la Rusia a Peninsulei ucrainene Crimeea -, în calitate de "figură-cheie a propagandei guvernamentale".

"Consiliul Federaţiei ruse (Camera superioară a Parlamentului) a acordat preşedintelui dreptul de a folosi forţele armate în Ucraina. Sper foarte mult să nu fiu obligat să recurg la acest drept", a declarat el în cadrul sesiunii televizate de întrebări şi răspunsuri.

Singura soluţie pentru puterea de la Kiev este "dialogul"

"Doar prin dialog, proceduri democratice şi nu prin folosirea forţelor armate, a tancurilor şi avioanelor poate fi restabilită ordinea în ţară", a declarat Putin, în direct la televiziune, la tradiţionala sesiune de întrebări din partea cetăţenilor.

Vladimir Putin a respins, de asemenea, acuzaţiile privind implicarea forţelor ruse în revoltele din estul Ucrainei. "Nu există unităţi ruse în estul Ucrainei. Nici servicii speciale, nici intructori. Sunt localnici", a delarat el.

Ulterior, liderul rus a recunoscut însă, pentru prima oară, că forţele ruse s-au aflat în Crimeea la referendumul din martie în vederea alipirii peninsulei la Rusia. "În spatele forţelor de autoapărare din Crimeea, bineînţeles, se aflau militarii noştri. Aceştia s-au purtat într-o manieră foarte corectă", a declarat el.

"Trebuia să protejeze forţele locale de apărare", a adăugat preşedintele rus, în direct la televiziune, răspunzând la întrebările adresate de cetăţenii ruşi.

Referitor la discuţiile de la Geneva privind criza din Ucraina, Vladimir Putin a afirmat că "este foarte important ca participanţii la reuniune să se gândească împreună la o soluţie pentru criza ucraineană şi să propună un dialog adevărat".

Moscova: Afirmaţiile privind implicarea forţelor ruse în estul Ucrainei ţin de paranoia

Afirmaţiile autorităţilor ucrainene privind implicarea forţelor speciale ruse în evenimentele din estul ţării seamănă cu "paranoia", a declarat joi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

 "Suntem foarte miraţi la Ministerul Apărării de afirmaţiile şefului serviciilor de securitate ucrainene potrivit căruia unităţi ale forţelor speciale ruse sunt implicate în evenimentele din sud-estul Ucrainei", a declarat Şoigu.

"Aceste afirmaţii seamănă cu paranoia", a adăugat el, citat de agenţiile de presă.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici