Raul Castro amână pe termen nedeterminat un congres al Partidului Comunist

Preşedintele cubanez, Raul Castro, a amânat sine die un important congres al Partidului Comunist, iar analiştii apreciază că decizia se datorează divergenţelor apărute în cadrul conducerii cu privire la modalităţile de a face faţă crizei economice.

Raul Castro amână pe termen nedeterminat un congres al Partidului Comunist (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Raul Castro, în vârstă de 78 de ani, a apreciat că Partidul Comunist cubanez nu este încă pregătit să organizeze cel de-al VI-lea congres, amânat în mod constant din 2002.

Ultimul congres a avut loc în 1997 şi s-a desfăşurat sub conducerea lui Fidel Castro, care rămâne, oficial, prim-secretar al Partidului Comunist, chiar dacă i-a predat fratelui său conducerea ţării.

"Trebuie să încheiem pregătirea partidului, apoi să facem o analiză cu ansamblul populaţiei înainte să putem convoca acest congres", a spus Raul Castro, citat de presa cubaneză. "Principalul subiect este economia, ceea ce am făcut şi ce trebuie să perfecţionăm sau să eliminăm, deoarece trebuie neapărat să evaluăm resursele reale ale ţării", a adăugat el, în faţa plenului Comitetului Central al Partidului Comunist.

Disidentul Oscar Espinosa, de profesie economist, a apreciat că Raul Castro cere dezbateri reale deoarece în cadrul partidului există divergenţe profunde privind politicile care trebuie aplicate. Conducerea partidului se teme de apariţia unor "derapaje" la congres şi riscul de a pierde controlul dezbaterilor în cazul în care lucrările nu vor fi pregătite corespunzător, a adăugat el.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
CUBA ,
CASTRO ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa