Războiul din Ucraina seamănă din ce în ce mai mult cu Primul Război Mondial. Şeful armatei ucrainene: Războiul se află "într-un impas" / "Am ajuns la un nivel de tehnologie care ne pune în impas"

Comandantul-şef al forţelor armate ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a declarat că războiul din Ucraina se află "într-un impas", avertizând că este posibil să nu se producă rapid "niciun progres profund şi frumos" în contraofensiva împotriva Rusiei.

1552 afișări
Imaginea articolului Războiul din Ucraina seamănă din ce în ce mai mult cu Primul Război Mondial. Şeful armatei ucrainene: Războiul se află "într-un impas" / "Am ajuns la un nivel de tehnologie care ne pune în impas"

Vorbind pentru The Economist, Valeri Zalujnîi a declarat: "La fel ca în primul Război Mondial, am ajuns la un nivel de tehnologie care ne pune în impas.

Generalul a declarat pentru publicaţia britanică că ar fi nevoie de un salt tehnologic masiv pentru a ieşi din impas.

Cel mai probabil nu va exista un avans profund şi frumos ( în perioada următoare), a adăugat acesta.

Armata ucraineană ar fi trebuit să fie capabilă să se avanseze cu un ritm de 28 de km pe zi, pe măsură ce străpungea liniile de apărare ruseşti, a declarat generalul, potrivit unui trascript realizat de The Guardian.

"Dacă vă uitaţi la manualele NATO şi la calculele pe care le-am făcut [în planificarea contraofensivei], patru luni ar fi trebuit să fie suficient timp pentru a ajunge în Crimeea, pentru a lupta în Crimeea, pentru a ne întoarce din Crimeea şi pentru a intra şi ieşi din nou", a declarat Zalujnîi.

Când trupele sale nu au reuşit acest avans, el s-a întrebat dacă nu cumva comandanţii săi erau de vină, aşa că i-a schimbat. Dar fără un succes semnificativ.

El a spus că şi-a dat seama abia când a recitit o carte publicată în 1941 de un general-maior sovietic, care a analizat bătăliile din Primul Război Mondial. Cartea se numea "Breaching Fortified Defence Lines" ("Spargerea liniilor de apărare fortificate").

El a spus: "Înainte de a ajunge măcar la jumătatea cărţii, mi-am dat seama că exact acolo ne aflăm, pentru că, la fel ca atunci, nivelul de dezvoltare tehnologică de astăzi ne-a pus atât pe noi, cât şi pe inamicii noştri într-o stare de stupoare."

Declaraţiile publice ale comandatului ucrainean ce sugerează un conflict de lungă durată ar putea provoca dureri de cap liderilor mondiali care încearcă să menţină sprijinul financiar şi militar pentru Ucraina.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici