Statele Unite îndeamnă Serbia să se ralieze clar Occidentului, pe fondul crizei ucrainene

Statele Unite cer Serbiei să se ralieze clar "partenerilor europeni" în contextul crizei din Ucraina, conform unei scrisori trimise premierului sârb Aleksandr Vucici înainte de vizita la Belgrad a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov.

1378 afișări
Imaginea articolului Statele Unite îndeamnă Serbia să se ralieze clar Occidentului, pe fondul crizei ucrainene

Statele Unite îndeamnă Serbia să se ralieze clar Occidentului, pe fondul crizei ucrainene (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Criza din Ucraina nu face decât să consolideze susţinerea noastră pentru Europa. (...) Mizez pe spiritul dumneavoastră de lider pentru a fi sigur că Serbia va fi de partea partenerilor europeni în afirmarea principiilor internaţionale", se arată în scrisoarea trimisă Belgradului de vicepreşedintele SUA, Joseph Biden.

Luni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, începe o vizită oficială la Belgrad.

Joe Biden a subliniat că Serbia "depune eforturi pentru obţinerea drepturilor şi privilegiilor pe care le aduce aderarea la Uniunea Europeană", reamintind că Belgradul va deţine preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa în 2015.

De la intensificarea crizei în Ucraina, în noiembrie 2013, Serbia, candidat la integrarea europeană, oscilează între îndeplinirea criteriilor solicitate de Bruxelles şi menţinerea relaţiilor bune cu Rusia, notează AFP.

Rusia a susţinut Belgradul în numeroase dosare internaţionale sensibile, inclusiv în problema Kosovo, Moscova refuzând să recunoască independenţa fostei provincii sârbe.

Lavrov, aşteptat la Belgrad pentru o vizită de două zile, va discuta cu ministrul sârb de Externe, Iviţa Dacici, despre poziţia Serbiei faţă de criza din Ucraina. La nivel formal, Serbia a anunţat că are o poziţie neutră faţă de criza ucraineană.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici