Statele Unite l-ar putea elibera pe Jonathan Pollard pentru a îmbunătăţi relaţiile cu Israelul

Administraţia Barack Obama pregăteşte eliberarea cetăţeanului americano-israelian Jonathan Pollard, condamnat în SUA pentru spionaj, în tentativa de a relansa relaţiile cu Israelul, afectate de acordul nuclear cu Iranul, afirmă surse americane citate de Wall Street Journal.

267 afișări
Imaginea articolului Statele Unite l-ar putea elibera pe Jonathan Pollard pentru a îmbunătăţi relaţiile cu Israelul

Statele Unite l-ar putea elibera pe Jonathan Pollard pentru a îmbunătăţi relaţiile cu Israelul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Eliberarea lui Jonathan Pollard va contribui la îmbunătăţirea relaţiilor cu Israelul", a explicat un oficial american, sub protecţia anonimatului. Pollard, care se află de 30 de ani în detenţie în Statele Unite, ar urma să fie eliberat condiţionat în noiembrie.

Informaţiile privind iminenta eliberare a lui Jonathan Pollard au fost respinse de un alt oficial american, citat de site-ul israelian Ynetnews.

Americanul Jonathan Pollard, în vârstă de 60 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 1987, pentru oferirea de informaţii secrete Israelului. Pollard lucra ca analist în cadrul serviciilor de informaţii americane. Israelul i-a acordat cetăţenie lui Jonathan Pollard în anul 1995.

Presa a relatat şi în 2014 că secretarul de Stat american John Kerry ar fi oferit, în cadrul negocierilor israelo-palestiniene, posibilitatea eliberării lui Jonathan Pollard în cadrul măsurilor de relansare a procesului de pace israelo-palestinian.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici