SUA acuză Iranul că "brutalizează" poporul sirian

Statele Unite au acuzat marţi Iranul că sprijină Siria în reprimarea sângeroasă a civililor sirieni, cu două săptămâni înainte de desfăşurarea conferinţei de pace pe tema conflictului sirian la care Teheranul nu a fost invitat până în acest moment.

248 afișări
Imaginea articolului SUA acuză Iranul că "brutalizează" poporul sirian

SUA acuză Iranul că "brutalizează" poporul sirian (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Secretarul de Stat american, John Kerry, urmează să aibă o întrevedere cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pe 13 ianuarie, la Paris, pentru a discuta despre o ipotetică participare a Iranului la conferinţa numită Geneva II, care ar trebui să înceapă pe 22 ianuarie, în Elveţia, a precizat, între altele, Departamentul de Stat.

Însă, "până în prezent, Iranul nu a făcut nimic altceva decât să ajute regimul (de la Damasc), să ajute la venirea unor combatanţi străini, să ajute regimul să brutalizeze poporul sirian", a denunţat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.

Duminică şi luni, Kerry şi Departamentul de Stat au evocat o participare a iranienilor la Geneva II, însă cu condiţia ca Teheranul să aibă un "rol pozitiv" în dosarul sirian.

Dacă iranienii "vor să arate lumii că încearcă într-adevăr să obţină un rezultat pozitiv, atunci ei trebuie să ia măsuri. Însă nimic nu arată că ei au dorinţa sau interesul de a face asemenea gesturi", a deplâns Psaki.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a trimis luni invitaţii pentru conferinţa de pace Geneva II. Iranul nu figurează pe această primă listă care conţine aproximativ 20 de ţări invitate.

ONU, care şi-a exprimat dorinţa în privinţa participării Iranului, a precizat să acest subiect delicat urmează să fie discutat de către Kerry şi Lavrov. Cei doi miniştri vor avea o întrevedere luni, la Paris, a confirmat Psaki, fără să ofere alte detalii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici