SUA ar putea instala rachete de croazieră pe sistemele antirachetă din Europa, susţine Rusia

Statele Unite ar putea instala pe ascuns rachete de croazieră pe sistemele de apărare antirachetă desfăşurate în Europa, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării, relatează site-ul agenţiei Tass.

Share pe Facebook 878 afişări

SUA ar putea instala rachete de croazieră pe sistemele antirachetă din Europa, susţine Rusia

Alexander Yemelianov a subliniat, în cadrul unei comisii din Adunarea Generală a ONU, că întreaga parte europeană a Rusiei se va afla în raza de acţiune a acestor rachete.

"Presupunerea că varianta la sol a sistemului de lansare verticală Mark-41 nu are nicio posibilitate de a lansa rachete de croazieră este neconvingătoare. Rachetele de interceptare din cadrul bazelor europene de apărare antirachetă pot fi reechipate pe ascuns cu rachete de croazieră. În acest caz, rachetele de croazieră vor viza întregul teritoriu al Rusiei Europene. Acest lucru ar însemna o încălcare a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare. Am exprimat în mod repetat preocupările Rusiei cu privire la încălcarea de către SUA a obligaţiilor sale internaţionale, dar până în prezent nu a existat niciun răspuns", a spus Yemelianov.

Potrivit ministerului rus al Apărării, comunitatea internaţională a fost indusă în eroare în privinţa capacităţilor reale ale scutului american antirachetă. Experţii ruşi au arătat că Rusia şi Statele Unite utilizează un software identic pentru evaluarea capabilităţilor de apărare antirachetă.

"Diferenţa constă în faptul că specialiştii americani folosesc scenarii şi date clar imposibile, determinând o limită prea mare pentru sistemele sale de apărare antirachetă. Acest lucru este făcut pentru a manipula comunitatea globală cu privire la capacităţile reale ale sistemelor sale de apărare antirachetă. Federaţia Rusă consideră că desfăşurarea necontrolată a scutului antirachetă american reprezintă o provocare serioasă pentru securitatea globală şi declanşează o cursă a înarmării", a mai spus Yemelianov.

Potrivit analizei efectuate de Rusia, scutul american antirachetă desfăşurat în Europa include în prezent peste 30 de interceptoare de sol, 130 de sisteme de rachete interceptoare amplasate pe nave şi 150 de sisteme de apărare antirachetă.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
SUA ,
RUSIA ,
RACHETE
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
MOMENT INEVITABIL pentru România. Decizia pe care România este OBLIGATĂ să o ia pentru prima oară în ISTORIE. Schimbările RADICALE impuse de Europa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

mediafax.ro
Închide