SUA nu consideră manifestaţiile de la Kiev drept o "lovitură de stat"

Casa Albă a apreciat luni că manifestaţiile de la Kiev nu constituie o lovitură de stat şi a calificat drept "inacceptabilă" reprimarea protestatarilor de către poliţie.

443 afișări
Imaginea articolului SUA nu consideră manifestaţiile de la Kiev drept o "lovitură de stat"

SUA nu consideră manifestaţiile de la Kiev drept o "lovitură de stat"

"Cu certitudine, nu considerăm manifestaţiile paşnice drept o lovitură de stat", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui american Barack Obama, Jay Carney, după ce premierul ucrainean Mikola Azarov a denunţat "o lovitură de stat" în Ucraina.

"Violenţa autorităţilor împotriva manifestanţilor paşnici, sâmbătă dimineaţa, la Kiev, este inacceptabilă", a afirmat Carney.

Referindu-se la cazul jurnaliştilor răniţi în protestele de la Kiev, Carney a subliniat că Statele Unite "îi îndeamnă pe liderii ucraineni să respecte (drepturile la) libertatea de exprimare şi de reuniune".

Aceste drepturi "sunt fundamentale pentru o democraţie sănătoasă şi pentru respectarea valorilor universale, de care depinde parteneriatul Statelor Unite cu Ucraina", a adăugat Carney.

Anterior, Azarov a declarat că manifestaţiile din Ucraina în favoarea integrării europene se asemănă cu o "lovitură de stat".

"Ceea ce se întâmplă prezintă semnele unei lovituri de stat. Este ceva foarte grav. Noi avem răbdare, dar nu vrem ca partenerii noştri să creadă că totul le este permis", a spus Azarov.

Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici a renunţat, săptămâna trecută, la negocierile Ucrainei în vederea semnării acordului de asociere cu UE. Această decizie a dus la organizarea unor manifestaţii proeuropene în mai multe oraşe din Ucraina. Ulterior, forţele de ordine au intervenit în Piaţa Independenţei din Kiev, unde aproximativ 1.000 de manifestanţi rămăseseră în urma protestelor de vineri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici