SUA vor să semneze tratatul bilateral de securitate cu Afganistanul până la sfârşitul lui 2013

Washingtonul a avertizat joi Kabulul că vrea să semneze, până la sfârşitul lui 2013, tratatul cu privire la prezenţa militară americană în Afganistan, începând din 2015, un text aprobat de către secretarul de Stat american John Kerry şi preşedintele afgan Hamid Karzai.

172 afișări
Imaginea articolului SUA vor să semneze tratatul bilateral de securitate cu Afganistanul până la sfârşitul lui 2013

SUA vor să semneze tratatul bilateral de securitate cu Afganistanul până la sfârşitul lui 2013 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Trebuie să avansăm cât mai rapid posibil pentru semnarea acestui tratat" bilateral de securitate (BSA), a afirmat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, reiterând "necesitatea semnării (BSA) până la sfrârşitul lui 2013.

Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a anunţat joi că, în cazul în care va fi aprobat în această săptămână de marea adunare tradiţională, Loya Jirga, tratatul bilateral de securitate negociat de Kabul şi Washington va fi promulgat abia după alegerile prezidenţiale din 5 aprilie 2014.

"Încercăm să înţelegem care este semnificaţia şi scopul acestor comentarii", a declarat Psaki în legătură cu afirmaţiile preşedintelui afgan.

"În opinia noastră, amânarea (semnării BSA) nu este nici practică, nici posibilă, din cauza unor incertitudini pe care le-ar putea provoca şi pentru că astfel Statele Unite şi aliaţii lor nu vor putea planifica prezenţa trupelor după 2014", a explicat acest purtător de cuvânt.

Statele Unite au anunţat joi că încă nu a fost luată o decizie cu privire la menţinerea trupelor americane în Afganistan după 2014, în pofida unui acord cu Kabulul.

"Încă nu am hotărât dacă soldaţii (americani) vor continua să se afle în Afghanistan" după încheierea misiunii forţelor NATO, la sfârşitul lui 2014, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.

Preşedintele american urmează ia o decizie în legătură cu acest subiect, a adăugat Earnest.

Anterior, preşedintele afgan a declarat că 10.000-15.000 de militari străini vor putea rămâne în Afganistan după retragerea NATO, la sfârşitul lui 2014, în cazul în care va fi semnat Tratatul bilateral de securitate cu Statele Unite.

"Dacă (acest tratat) va fi semnat, între 10.000 şi 15.000 de militari (străini) vor rămâne (în Afganistan). Când spun «militari» nu mă refer doar la americani, ci şi la trupe din alte ţări NATO, din ţări ca Turcia sau alte ţări musulmane", a spus Karzai.

Kabulul a publicat miercuri un proiect de acord potrivit căruia militarii americani care vor rămâne în Afganistan după 2014 vor beneficia de imunitate judiciară, principalul punct de neînţelegere între cele două ţări.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici