Suspectul pakistanez reţinut în urma atentatului de la Berlin a fost eliberat

Suspectul pakistanez reţinut luni seară în investigaţia privind atentatul de la Berlin a fost eliberat, o decizie previzibilă după ce poliţia nu a putut confirma că a fost implicat în atentat, relatează postul german n24.

7566 afișări
Imaginea articolului Suspectul pakistanez reţinut în urma atentatului de la Berlin a fost eliberat

Suspectul pakistanez reţinut în urma atentatului de la Berlin a fost eliberat (Imagine: Mediafax Arhiva Foto)

Suspectul a fost eliberat marţi seară, din lipsă de probe, afirmă oficiali germani.

Anchetatorii nu au reuşit să găsească nicio dovadă materială care să facă legătura între solicitantul de azil pakistanez şi utilizarea TIR-ului cu care a fost comis atacul.

Poliţia germană a anunţat marţi că nu poate confirma că individul arestat în urma atacului de la Berlin este agresorul, relatează ziarul Die Welt. "Am arestat persoana greşită", a transmis un reprezentant al Poliţiei din Berlin, precizând că autorul atacului terorist comis luni seară este liber.

Cel puţin 12 persoane au murit, iar alte 48 au fost rănite în atacul cu camion comis luni seară într-un târg de Crăciun din capitala Germaniei.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici