Tony Blair: Criza din Irak nu este efectul intervenţiei din 2003, ci al ignorării conflictului sirian

Fostul premier britanic Tony Blair consideră că actuala criză din Irak nu este rezultatul intervenţiei americano-britanice din 2003, argumentând că mai degrabă este efectul conflictului din Siria şi pledând pentru o operaţiune internaţională în această ţară.

182 afișări
Imaginea articolului Tony Blair: Criza din Irak nu este efectul intervenţiei din 2003, ci al ignorării conflictului sirian

Tony Blair: Criza din Irak nu este efectul intervenţiei din 2003, ci al ignorării conflictului sirian (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Chiar dacă Saddam Hussein ar fi rămas la putere, în 2003, tot ar fi fost probleme majore în Irak, spre exemplu în 2011 am avut revoluţii arabe în Tunisia, Libia, Yemen, Bahrein, Egipt şi Siria", afirmă Blair într-un interviu acordat BBC.

"Şi se vede ce se întâmplă când un dictator rămâne la putere, aşa cum se întâmplă acum cu Bashar al-Assad. Problemele nu dispar", a continuat Blair, recomandând o oarecare formă de intervenţie militară internaţională în Siria şi avertizând că, în caz contrar, vor apărea riscuri teroriste pe teritoriul Marii Britanii.

"Cred că domnul Blair încearcă să evite asumarea responsabilităţii. Dar, în acelaşi timp, sunt de acord cu el că problemele actuale nu trebuie ignorate", a comentat Michael Stephens, analist la Royal United Services Institute, apreciind că situaţia din Irak este, într-o oarecare măsură, efectul intervenţiei militare din 2003.

Grupul terorist sunnit Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), afiliat reţelei Al-Qaida, a ocupat, în ultimele săptămâni, numeroase provincii din nordul Irakului, iar acum avansează spre Bagdad. Statele Unite au anunţat că analizează posibilitatea unor raiduri aeriene împotriva poziţiilor insurgente, excluzând însă o nouă intervenţie militară terestră.

Intensificarea activităţilor islamiste în Irak este efectul inerţiei comunităţii internaţionale faţă de conflictul din Siria vecină, apreciază fostul emisar internaţional Lakhdar Brahimi, citat de AFP. "Este o regulă bine-cunoscută: un conflict de genul celui din Siria nu poate rămâne în frontierele unei singure ţări. Din nefericire, problemele din Siria au fost neglijate, nu au fost găsite soluţii. Iată rezultatul", a declarat Brahimi, care a demisionat recent din funcţia de emisar al ONU şi Ligii Arabe pentru Siria. "După intervenţia americano-britanică din anul 2003, comunitatea internaţională nu poate fi luată prin surprindere de ofensiva islamistă a grupării Stat Islamic în Irak şi Levant, una dintre principalele forţe insurgente din Siria", subliniază Brahimi. "Nu avem dreptul să fim surprinşi, deoarece Irakul nu şi-a revenit niciodată după invazia americană din 2003", explică Brahimi.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul conflictului depăşeşte, potrivit estimărilor, 160.000 de morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici