Trenul răsturnat marţi în SUA era dotat cu tehnologii pentru amortizarea impactului

Trenul care a deraiat şi s-a răsturnat, marţi, după ce a lovit un camion, în Statele Unite, era echipat cu tehnologii ultramoderne pentru limitarea daunelor produse la impact, situaţie care a permis evitarea deceselor, afirmă experţi citaţi de CNN.

309 afișări
Imaginea articolului Trenul răsturnat marţi în SUA era dotat cu tehnologii pentru amortizarea impactului

Trenul răsturnat marţi în SUA era dotat cu tehnologii pentru amortizarea impactului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Un tren de călători aparţinând companiei Metrolink a deraiat şi s-a răsturnat, marţi, în statul american California, după ce a lovit un camion, 51 de pasageri fiind răniţi, dintre care unii sunt în stare critică. Accidentul a avut loc în comitatul californian Ventura, situat la nord-vest de oraşul Los Angeles.

Locomotiva şi unele dintre vagoanele trenului erau echipate cu tehnologii pentru gestionarea energiei la impact, în cadrul măsurilor adoptate după un accident feroviar produs în California în 2008, soldat cu 25 de morţi.

Nicio persoană nu a murit în accidentul de marţi, fiind rănite zeci de persoane, dintre care patru sunt în stare critică.

"Putem spune că tehnologia a funcţionat. Impactul unei coliziuni grave a fost minimizat. Putea fi mult mai rău", a explicat Jeff Lustgarten, purtătorul de cuvânt al companiei Metrolink.

Locomotiva trenului era echipată cu un sistem de amortizare şi dispersare a energiei de impact. În plus, vagoanele sunt dotate cu geamuri care permit evacuarea cu rapiditate a pasagerilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici