Ucraina va lua măsuri similare celor luate de SUA împotriva magnaţilor ruşi

Ucraina a decis să impună sancţiunile impuse unor companii şi entităţi din Rusia, acţionând similar cu Statele Unite, care au decis luna trecută să sancţioneze mai mulţi oameni de afaceri ruşi, companii aflate sub controlul acestora şi oficiali guvernamentali, relatează site-ul agenţiei Reuters.

462 afișări
Imaginea articolului Ucraina va lua măsuri similare celor luate de SUA împotriva magnaţilor ruşi

Ucraina va lua măsuri similare celor luate de SUA împotriva magnaţilor ruşi

Kievul a anunţat de asemenea că va extinde sancţiunile deja existente împotriva companiilor ruse şi entităţilor, pentru a răspunde anexării Crimeii din 2014 şi susţinerii acordate de Kremlin separatiştilor din Ucraina de Est.

"Am decis astăzi să impunem noi sancţiuni, ca cele prezentate de Statele Unite împotriva cetăţenilor şi entităţilor din Federaţia Rusă", a declarat Poroşenko într-un comunicat, în urma unei reuniuni a Consiliului Securităţii şi Apărării.

Poroşenko nu a menţionat ce entităţi au fost vizate sau când vor intra noile sancţiuni în vigoare. În trecut a menţionat că Ucraina va sancţiona mai mulţi oligarhi ruşi.

Consiliul Securităţii şi al Apărării a informat că noile sancţiuni vor fi valabile pentru cel puţin trei ani şi vor include penalităţi împotriva deputaţilor ruşi şi a unor oficiali de rang înalt.

În luna aprilie, departamentul american al Trezoreriei a anunţat sancţiuni care vizează şapte oameni de afaceri ruşi, 12 companii aflate sub controlul acestora şi 17 oficiali guvernamentali de la Moscova. Noile sancţiuni ar putea afecta economia Rusiei, în principal sectoarele financiar şi energetic, măsurile fiind parte a eforturilor Washingtonului contra Moscovei din cauza presupuselor ingerinţe în scrutinul prezidenţial american din 2017.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici