UE cere Serbiei şi Kosovo să reînceapă negocierile

Un emisar al UE se află sâmbătă în Kosovo şi Serbia pentru a le cere părţilor să reînceapă dialogul pentru normalizarea relaţiilor, potrivit Reuters.

276 afișări
Imaginea articolului UE cere Serbiei şi Kosovo să reînceapă negocierile

Mediafax Foto

Trimisul special al Uniunii Europene, Miroslav Lajcak, a îndemnat Serbia şi Kosovo să revină la dialog pentru a evita repetarea violenţelor de luna trecută din nordul Kosovo.

Tensiunile dintre Belgrad şi Pristina sunt la cote înalte de la 24 septembrie, atunci când aproximativ 30 de sârbi înarmaţi au luat cu asalt satul Banjska din nordul majoritar sârb al Kosovo şi s-au baricadat într-o mănăstire ortodoxă sârbă.

Poliţia din Kosovo a recucerit mănăstirea după un schimb de focuri în care au fost ucişi trei atacatori şi un ofiţer de poliţie.

„Atacurile din Banjska au schimbat multe lucruri şi trebuie să fie investigate corespunzător... În acelaşi timp, dialogul trebuie să continue. Dacă nu există dialog s-ar putea să se repete escaladarea", a declarat Lajcak după întâlnirea cu prim-ministrul kosovar Albin Kurti.

Incidentul de luna trecută a stârnit îngrijorarea comunităţii internaţionale cu privire la stabilitatea din Kosovo, care are o majoritate de etnie albaneză şi care şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 2008.

Lajcak se află în vizită în regiune împreună cu trimisul special al SUA pentru Balcanii de Vest, Gabriel Escobar, şi cu reprezentanţi ai Franţei, Germaniei şi Italiei. După discuţiile cu Kurti, grupul se va deplasa sâmbătă pentru a se întâlni cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

Aproximativ 50.000 de sârbi care locuiesc în nordul Kosovo nu recunosc instituţiile de la Pristina şi consideră Belgradul drept capitala lor. Aceştia s-au confruntat adesea cu poliţia kosovară şi cu forţele internaţionale de menţinere a păcii, însă violenţele de luna trecută au fost cele mai grave din ultimii ani.

Serbia refuză să recunoască independenţa Kosovo şi consideră că aceasta face parte din teritoriul său.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici