Un bărbat s-a aruncat în aer la graniţa ruso-ucraineană, în timpul unui control de identitate

O persoană necunoscută, ascunsă într-un microbuz înregistrat în R.Moldova, s-a aruncat în aer în timpul unui control de identitate în noaptea de joi spre vineri la graniţa ruso-ucraineană, rănind grav doi poliţişti de frontieră ucraineni, au anunţat vineri autorităţile ucrainene.

487 afișări
Imaginea articolului Un bărbat s-a aruncat în aer la graniţa ruso-ucraineană, în timpul unui control de identitate

Un bărbat s-a aruncat în aer la graniţa ruso-ucraineană, în timpul unui control de identitate (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Poliţiştii de frontieră au descoperit o persoană necunoscută care se ascundea într-un microbuz înregistrat în R.Moldova şi care venea din Rusia, având la bord patru moldoveni. Bărbatul le-a prezentat un paşaport rusesc fals, a declarat pentru AFP Serghei Astahov, consilierul directorului serviciului poliţiei de frontieră ucrainene.

"Bărbatul s-a aruncat în aer cu un dispozitiv exploziv neidentificat în momentul în care era interogat. El a murit şi doi poliţişti de frontieră au fost răniţi. Aceştia au fost spitalizaţi în stare gravă".

Incidentul s-a produs vineri, în jurul orei 01.00 (01.00 ora României), la postul de frontieră Bacevsk din regiunea Sumi (nord-estul Ucrainei).

Directorul serviciului de pază a frontierei, Mikola Litvin, a mers la faţa locului în timpul nopţii.

Poliţia, serviciile speciale (SBU) şi poliţia de frontieră anchetează incidentul. Postul de frontieră Bacevsk a fost închis.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici