Un colonel al FSB, condamnat la 18 ani de închisoare pentru înaltă trădare în favoarea SUA

Un tribunal militar din Moscova l-a condamnat miercuri la 18 ani de închisoare pe un fost colonel al FSB (Serviciul Federal de Securitate), pentru înaltă trădare în favoarea Statelor Unite.

211 afișări
Imaginea articolului Un colonel al FSB, condamnat la 18 ani de închisoare pentru înaltă trădare în favoarea SUA

Un colonel al FSB, condamnat la 18 ani de închisoare pentru înaltă trădare în favoarea SUA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ofiţerul Valeri Mihailov a fost găsit vinovat de faptul că a transmis informaţii considerate secrete de stat unui agent CIA, cu care a intrat în contact în capitala rusă. Natura acestor informaţii nu a fost dezvăluită.

Tribunalul a hotărât pentru acesta şi o amendă de 500.000 de ruble (12.000 de euro), confiscarea bunurilor sale, precum şi degradarea lui şi retragerea tuturor medaliilor pe care acesta le-a primit în decursul timpului.

Acuzarea ceruse 13 ani şi patru luni de detenţie.

Această condamnare este cea de a doua pronunţată într-o săptămână pentru spionaj sau trădare în favoarea Statelor Unite.

Un colonel în rezervă al armatei ruse a fost condamnat, pe 31 mai, la 12 ani de închisoare pentru că a transmis unui agent de informaţii american mii de hărţi topografice secrete.

Condamnările pentru spionaj sau trădare s-au multiplicat în Rusia, în ultimii ani.

La mijlocul lunii mai, un tribunal rus a condamnat la opt ani de închisoare un angajat al unei companii producătoare de armament, el fiind găsit vinovat de spionaj în favoarea unor agenţi străini, care nu au fost menţionaţi.

În februarie, un inginer din cadrul sectorului spaţial rus a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru că a vândut CIA informaţii secrete privind rachetele strategice ruse de ultimă generaţie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici