Un expert celebru în criminali în serie a recunoscut că şi-a bazat întreaga carieră pe minciuni. Cum a fost deconspirat de un grup de Facebook

Expertul francez în criminali în serie Stephane Bourgoin a mărturisit că şi-a construit prestigioasa carieră pe minciuni.

420 afișări
Imaginea articolului Un expert celebru în criminali în serie a recunoscut că şi-a bazat întreaga carieră pe minciuni. Cum a fost deconspirat de un grup de Facebook

Foto: Wikipedia

Bourgoin, în vârstă de 67 de ani, şi-a construit o reputaţie ca fiind unul dintre cei mai buni experţi în criminali în serie, după ce a scris mai mult de 75 de cărţi şi a produs zeci de documentare, potrivit CNN.

El era deseori invitat să ţină discursuri la Academia Naţională de Poliţie din Franţa sau să comenteze diverse evenimente ce implicau criminali în serie.
Cu toate acestea, un grup anonim numit „4e Oeil” (Al patrulea ochi) a încărcat un videoclip pe Youtube în care îl acuză pe Bourgoin că minte. Această teorie a atras rapid atenţia internauţilor francezi, chiar dacă videoclipul a fost ulterior şters.

Un reprezentant al grupului 4e Oil a declarat pentru CNN că au început să investigheze acţiunile lui Burgoin în august 2019, după ce au avut loc mai multe discuţii pe un grup de Facebook dedicat criminalilor în serie.

Membrii grupului îl suspectau pe bărbat că a plagiat cărţile, care ar fi fost scrise iniţial de un autor englez şi au observat mai multe inconsistenţe de la o carte a sa la alta.

Bourgoin a recunoscut public că a minţit: „Mi-e ruşine să recunosc că am minţit şi am ascuns lucruri. Este adevărat că atunci când eram în lumina reflectoarelor mai adăugam informaţii în plus, extrapolam, exageram pentru că întotdeauna aveam sentimentul că „nu eram cu adevărat plăcut”.

Una dintre poveştile în care a inserat minciuni se referă la o crimă a unei femei în Los Angeles, în 1976. Bourgoin a spus, timp de ani de zile, că era soţia lui, însă de fapt era o barmaniţă pe care bărbatul o întâlnise de cinci ori.

Bărbatul ar fi inventat, de asemenea, o poveste că s-ar fi întâlnit cu criminalul în serie Charles Manson.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici