Un tânăr a decedat în urma atacului care a avut loc la târgul de Crăciun din Nantes

Un tânăr în vârstă de 25 de ani rănit luni la târgul de Crăciun din Nantes (vest), după ce un vehicul a intrat în mulţime, a decedat, a anunţat procuroarea însărcinată cu acest caz.

172 afișări
Imaginea articolului Un tânăr a decedat în urma atacului care a avut loc la târgul de Crăciun din Nantes

Un tânăr a decedat în urma atacului care a avut loc la târgul de Crăciun din Nantes (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În afară de persoana decedată, alţi nouă pietoni au fost răniţi. Şoferul, în vârstă de 37 de ani, a încercat să se sinucidă înainte de a fi arestat. Marţi seara, el încă nu fusese audiat de anchetatori şi motivaţiile sale rămân necunoscute, a declarat procuroarea Briggite Lamy.

Ea a adăugat că un carnet cu însemnări "confuze" a fost găsit la bordul vehicului. Bărbatul îşi exprima "ura faţă de societate" şi evoca "un risc de a fi ucis de serviciile secrete". El mai susţinea că "familia sa îl denigra pe Internet", potrivit procuroarei.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, agresorul avea "probleme cu alcoolul care necesită un tratament psihologic". El a fost implicat într-un caz de furt şi tăinuire în 2006.

Era un "solitar" care nu părea a fi dezechilibrat mintal, potrivit lui Joël Reignier, primarul satului agresorului, situat la câteva sute de kilometri sud de Nantes.

Aproximativ 200-300 de militari suplimentari vor fi mobilizaţi în zone publice din Franţa pentru consolidarea siguranţei după trei atacuri comise în ultimele trei zile în oraşele Joué-Lès-Tours, Dijon şi Nantes, a anunţat marţi premierul francez Manuel Valls.

"Cetăţenii francezi vor fi protejaţi", a declarat Valls după o reuniune cu şefii serviciilor de securitate.

"Nu trebuie să cedăm panicii, temerilor", a declarat şi preşedintele François Hollande.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici