VIOLENŢELE din Egipt: Premierul promite respectarea "procesului electoral"

Premierul Egiptului, Hazem Beblawi, promite continuarea "procesului electoral" şi dă asigurări că forţele de ordine au acţionat "cu cea mai mare reţinere" împotriva manifestanţilor.

275 afișări
Imaginea articolului VIOLENŢELE din Egipt: Premierul promite respectarea "procesului electoral"

VIOLENŢELE din Egipt: Premierul promite respectarea "procesului electoral" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Mulţumesc poliţiei că a intervenit cu cea mai mare reţinere. Niciun stat care se respectă nu putea accepta o astfel de situaţie", respectiv ocuparea a două zone centrale din Cairo de şase săptămâni, a spus premierul.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a îndemnat armata egipteană să convoace alegeri generale anticipate, considerând "deplorabile" actualele violenţe.

La rândul său, Franţa a cerut "încetarea imediată a acţiunilor de reprimare" din Egipt, sesizând ONU şi principalii săi parteneri "pentru adoptarea unei poziţii internaţionale".

Bilanţul intervenţiei forţelor de ordine pentru dispersarea susţinătorilor fostului preşedinte Mohamed Morsi se ridică la 149 de morţi, în Egipt, anunţă Ministerul egiptean de Interne, deşi mişcarea islamistă Fraţii Musulmani a semnalat mai multe victime. În plus, serviciile de securitate susţin că nu au deschis focul împotriva demonstranţilor.

Forţele de ordine au intervenit miercuri pentru dispersarea susţinătorilor fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, înlăturat de armată pe 3 iulie, în ceea ce mulţi analişti au catalogat drept o "lovitură de stat militară".

Pe fondul violenţelor, vicepreşedintele Egiptului, Mohamed ElBaradei, a anunţat miercuri după-amiază că demisionează. Egiptul traversează o perioadă de criză profundă care s-a accentuat pe 3 iulie, când armata l-a înlăturat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici