Vladimir Putin a discutat cu directori ai companiilor italiene

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a participat miercuri la o reuniune prin videoconferinţă cu directori ai companiilor din Italia, eveniment organizat în pofida opoziţiei Guvernului italian, liderul rus semnalând oportunităţi de cooperare, în timp ce Kremlinul a respins sancţiunile SUA.

34262 afișări
Imaginea articolului Vladimir Putin a discutat cu directori ai companiilor italiene

„Aş vrea să subliniez că noi considerăm Italia unul dintre principalii parteneri economici", a declarat Vladimir Putin, potrivit agenţiei Reuters, la evenimentul organizat prin videoconferinţă cu directorii principalelor companii italiene, inclusiv din cadrul grupului energetic Enel, băncilor Unicredit şi Intesa, precum şi firmei de asigurări Generali.

„Companiile italiene primesc gaz din Rusia la preţuri mult mai mici decât cel de pe piaţă graţie contractelor pe termen lung cu Gazprom", a notat Vladimir Putin, citat de publicaţia Il Fatto Quotidiano.

Evenimentul online s-a derulat în direct de la Moscova şi de la două hoteluri din Roma şi Milano, potrivit cotidianului Il Sole 24 Ore. Guvernul Mario Draghi ceruse anularea evenimentului, în contextul tensiunilor dintre NATO şi Rusia, dar companiile italiene au ignorat apelul.

„Considerăm un fapt unic că, în timp ce în Europa şi în Statele Unite cresc preocupările privind situaţia de la frontierele Ucrainei şi se discută despre noi sancţiuni puternice împotriva Rusiei, manageri ai companiilor italiene relevante, unele chiar cu capital public, organizează astăzi o videoconferinţă cu liderii companiilor ruse şi cu participarea preşedintelui Putin", a reacţionat Comisia parlamentară italiană pentru Siguranţa Republicii (COPASIR). Comisia parlamentară aminteşte că un raport recent avertiza asupra "riscurilor asociate dependenţei Italiei de resurse externe".

În paralel, Preşedinţia Rusiei a respins miercuri ameninţările Statelor Unite privind impunerea de sancţiuni care să îl vizeze personal pe Vladimir Putin. „Sancţiunile individuale nu vor fi dureroase, ci vor fi distructive din punct de vedere politic", a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Marţi seară, preşedintele SUA, Joseph Biden, afirmase că nu exclude posibilitatea de a impune sancţiuni care să îl vizeze personal pe Vladimir Putin în cazul unui atac rus asupra Ucrainei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici