Volodimir Zelenski: „Tancurile ruseşti ştiau că trăgeau cu foc direct în centrală”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că eforturile Kremlinului de a prelua o centrală nucleară masivă au generat o „teroare la un nivel fără precedent” şi a cerut din nou Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord să implementeze o zonă de excludere a zborurilor asupra ţării sale.

8077 afișări
Imaginea articolului Volodimir Zelenski: „Tancurile ruseşti ştiau că trăgeau cu foc direct în centrală”

Forţele ruse au „ocupat” Centrala Nucleară Zaporojie din Ucraina. În dimineaţa zilei de vineri, 4 martie, un incendiu a izbucnit la instalaţie, potrivit autorităţilor nucleare ucrainene.

„Tancurile ruseşti ştiau că trăgeau cu foc direct în centrală”, a susţinut Zelenski, conform CNN.

Preşedintele a făcut o paralelă cu dezastrul din 1986 de la Centrala Nucleară de la Cernobîl, cel mai grav accident nuclear din lume, subliniind totuşi că nu există nicio indicaţie că vreunul dintre reactoarele de la Zaporojie ar fi fost afectat de bombardamente.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a solicitat oprirea luptei în jurul instalaţiei, însă autoritităţile ucrainene au spus că nivelurile radiaţiilor de fond sunt normale şi că incendiul nu a afectat echipamentele „esenţiale”.

Zelenski şi-a reiterat, de asemenea, apelul pentru o zonă de excludere a zborului NATO deasupra Ucrainei, spunând că „este nevoie de o închidere imediată a cerurilor deasupra Ucrainei”.

Statele Unite au exclus anterior folosirea trupelor pentru a crea o zonă de excludere a zborului. O astfel de mişcare ar putea pune forţele americane în luptă directă cu Rusia.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici