HOROSCOP 26 AUGUST 2020: Opt zodii sunt astăzi la ananghie. Vezi aici dacă te numeri printre ele

În prima parte a zilei, Venus din Rac aderă la un careu tensionat cu Jupiter retrograd din Capricorn, ceea ce înseamnă că zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) sunt puse în faţa unor decizii dificile.

12201 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 26 AUGUST 2020: Opt zodii sunt astăzi la ananghie. Vezi aici dacă te numeri printre ele

HOROSCOP 26 AUGUST 2020: Opt zodii sunt astăzi la ananghie. Vezi aici dacă te numeri printre ele

HOROSCOP BERBEC, 26 AUGUST

Astăzi s-ar putea să îţi fie greu să îţi organizezi bine timpul. De exemplu, s-ar putea să fii mai implicat(ă) la serviciu decât acasă ori să îţi stea mintea doar la ce se întâmplă în familie, chiar dacă programul de la muncă te solicită destul de tare. Cel mai probabil, s-ar putea să fie vorba de cel de-al doilea scenariu, în condiţiile în care se prefigurează o zi dificilă la serviciu, cu sarcini care te solicită la maximum. Totuşi, acest lucru n-ar trebui să funcţioneze ca o scuză pentru a-ţi amâna îndatoririle de acasă, mai ales dacă le-ai tot reprogramat.

HOROSCOP TAUR, 26 AUGUST

S-ar putea ca azi să te implici în tot felul de dezbateri, atât la serviciu, cât şi acasă. Acest lucru s-ar putea datora faptului că nu prea ai răbdare să îi asculţi pe ceilalţi sau nu eşti dispus(ă) să auzi puncte de vedere care nu sunt compatibile cu ale tale. O atitudine ca aceasta îţi produce însă deservicii, în sensul că scoate la iveală tensiuni mocnite între tine şi persoana iubită şi/ sau copii. Urmăreşte-ţi aşadar mai îndeaproape reacţiile şi vezi dacă într-adevăr eşti îndreptăţit(ă) să le ai. Poate exagerezi în anumite privinţe şi ar fi cazul să te temperezi.

HOROSCOP GEMENI, 26 AUGUST

 
În cazul tău, mijlocul de săptămână nu se arată a fi prea bun, din punct de vedere financiar mai ales. Cel mai probabil resimţi urmările unei decizii neinspirate mai vechi, care ţi-au arătat că poate ar fi fost mai bine să mai aştepţi cu investiţiile, să nu te arunci cu capul înainte. Către prânz, ar putea apărea tensiuni şi în familie şi nu este exclus ca ele să aibă o anumită componentă financiară. În orice caz, există chestiuni gospodăreşti sau de familie care vă fac să polemizaţi, în privinţa cărora nu aveţi punct de vedere comune. Lasă de la tine.

HOROSCOP RAC, 26 AUGUST

Se întrevăd astăzi tensiuni între tine şi unii oameni cu care intri în contact. În cazul unor nativi(e), ar putea fi vorba despre partenerul de viaţă, iar în ceea ce îi/le priveşte pe alţii(tele), de persoanele cu care derulează activităţi profesionale. Dacă te afli în a doua categorie, s-ar putea ca pricina de dispută să fie o chestiune profesională, o problemă cu care v-aţi ivit în cadrul unui proiect comun. Nu rezolvi însă nimic dacă o ţii pe-a ta, dacă nu faci anumite concesii pentru a se ajunge la o strategie comună, care să îi satisfacă pe toţi cei implicaţi.

HOROSCOP LEU, 26 AUGUST

Pentru tine se arată o zi dificilă la serviciu. Deşi este miercuri, începi ziua cu un nivel de energie mai scăzut pentru acest moment al săptămânii, iar volumul de muncă riscă să te copleşească şi mai tare. Aşadar, este nevoie să apelezi la resursele interne, să te motivezi prin orice mijloc posibil să nu procrastinezi, să te apuci repede de treabă. În situaţii ca acestea, ai putea fi tentat(ă) să te recompensezi cu ceva frumos la finalul zilei. Nu este nimic rău în a te răsfăţa din când în când, dar încearcă să nu îţi pui bugetul în pericol astfel.

HOROSCOP FECIOARĂ, 26 AUGUST

S-ar putea să îţi fie greu astăzi să îţi împarţi timpul între preocupările de moment, ceea ce ţi-ai propus să realizezi azi şi planurile de viitor ori proiectele pe care le ai în asociere cu alte persoane. În plus, s-ar putea să te confrunţi cu unele tensiuni acasă, în raport cu unii membri ai familiei. Este greu de spus dacă provocările acestei zile se leagă într-un fel sau altul, dacă cele dintâi le provoacă pe celelalte sau nu. În orice caz, trebuie să-ţi gestionezi atent timpul, să te gândeşti de două ori înainte faci declaraţii care pot fi interpretate greşit.

HOROSCOP BALANŢĂ, 26 AUGUST

Este foarte important să trasezi astăzi o limită clară între viaţa profesională şi cea de familie. Caută să nu aduci comportamentele de la birou acasă şi nu te îndeletnici în timpul programului cu activităţi pe care ar trebui să le faci după muncă. În caz contrar, ar putea apărea reproşuri sau chiar avertismente din partea celorlalţi. În cazul altor nativi(e) ai(le) semnului, ziua ar putea aduce veşti proaste, care îi/le determină să amestece aceste două domenii de viaţă, deşi nu fac acest lucru de obicei. Încearcă totuşi să nu cedezi acestui impuls, întrucât îţi poate crea deservicii destul de mari.

HOROSCOP SCORPION, 26 AUGUST

Nu se întrevede azi o zi prea grozavă pentru a iniţia negocieri sau discuţii pe teme sensibile. S-ar putea ca acestea să o ia pe o pantă descendentă, să nu le mai poţi dirija înapoi pe traiectoria potrivită. De asemenea, ai mai multă grijă dacă gestionezi documente importante, dacă trebuie să completezi înscrisuri oficiale, căci s-ar putea să apară erori din neatenţie. În cazul în care se iveşte oportunitatea unei investiţii, într-un proiect personal sau unul în care eşti implicat(ă), încearcă să nu iei decizii pripite. Există riscul să te alegi cu o pagubă sau să nu-ţi poţi amortiza costurile.

HOROSCOP SĂGETĂTOR, 26 AUGUST

Azi e una din acele zile în care trebuie să ai mare grijă cu cheltuielile. S-ar putea să sari calul la un moment dat şi să te trezeşti că ai exagerat. În cazul altor nativi(e), s-ar putea să fie vorba mai degrabă de unele investiţii mai vechi, care nu au adus profiturile scontate. În orice caz, pare că nu stai tocmai pe roze din punct de vedere financiar. De menţionat ar mai fi că ai putea avea parte de o zi destul de grea la serviciu. Nu te prea înţelegi cu superiorii sau îţi revin sarcini cu răspundere foarte mari.

HOROSCOP CAPRICORN, 26 AUGUST

Nu pari a fi într-o dispoziţie prea bună azi. S-ar putea să fie vorba de una din acele zile în care te trezeşti cu faţa la cearşaf sau are mai degrabă legătură cu o discuţie în contradictoriu purtată azi cu un apropiat sau cu cineva de la serviciu. Oricare ar fi situaţia, nu îţi face bine să persişti în această stare. Dacă nu îţi face bine să reiei conversaţia, las-o pe mâine şi concentrează-te azi pe ceva care îţi face plăcere. În caz contrar, s-ar putea ca tensiunile să se multiplice şi să creeze probleme pe termen lung, ireparabile chiar.

HOROSCOP VĂRSĂTOR, 26 AUGUST

Nivelul tău de energie este cam scăzut. Acest lucru s-ar putea datora multitudinii de sarcini profesionale din zilele anterioare sau unor neplăceri de ordin medical. Pe un fundal ca acesta, ajungi foarte uşor să consideri că unele situaţii sunt mai grave decât par, să le exagerezi proporţiile. De exemplu, ai putea crede că unele impedimente temporare în calea unui proiect sau a unei colaborări sunt piedici insurmontabile, suficient de mari încât să le laşi baltă. Nu este un moment bun să iei decizii categorice, căci există riscul să-ţi pară rău mai devreme sau mai târziu. Aşteaptă să vezi cum evoluează.

HOROSCOP PEŞTI, 26 AUGUST

S-ar putea să îţi fie greu astăzi să vezi unde ar fi cazul să laşi de la tine şi în ce situaţii ar fi cel mai bine să îţi impui punctul de vedere. Acest lucru îţi poate crea probleme în plan profesional, dar şi sentimental. Evaluează atent contextele care se creează astăzi şi îţi vei da seama când ar fi cazul să marşezi şi când să le dai celorlalţi întâietate. Aşadar, cea mai bună metodă de a naviga eficient provocările acestei zile este să te adaptezi din mers, să nu dezvolţi aşteptări fără să cunoşti în detaliu toate datele problemei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici