Hoţ român cu poveste de film, condamnat în Marea Britanie. Cum a fost prins şi scăpat de autorităţile din România

  • Claudiu Popa (23 de ani) a fost dat în urmărire de Poliţia din Marea Britanie după o serie de spargeri
  • Pe 3 februarie, el a fost depistat în România în timpul unui control în trafic. Poliţiştii au descoperit că maşina sa era plină cu obiecte furate, inclusiv cu medaliile unui veteran de război
  • Popa a fost eliberat pe cauţiunie de autorităţile române şi s-a făcut nevăzut
10250 afișări
Imaginea articolului Hoţ român cu poveste de film, condamnat în Marea Britanie. Cum a fost prins şi scăpat de autorităţile din România

Hoţ român cu poveste de film, condamnat în Marea Britanie. Cum a fost prins şi scăpat de autorităţile din România

Claudiu Popa, un român în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat la închisoare de autorităţile britanice. El va trebui să stea 3 ani şi 10 luni la închisoare pentru jaf şi pentru alte fapte relaţionate. Bărbatul a fost găsit vinovat pentru o serie de spargeri comise în Tickenham, Nailsea, Dyrham, Chilton, Polden, Wedmore şi Glastonbury.
 
Potrivit autorităţilor britanice şi a reprezentantului Mark Pollock, Claudiu Popa a făcut parte dintr-un grup de spărgători.
 
"Popa a făcut parte dintr-un grup profesionist de tâlhari care a comis o serie de infracţiuni în zona noastră de intervenţie. Au spart ferestrele caselor pe care le vizau şi au furat obiecte de argint, bijuterii şi, în unele cazuri, medalii de război", a spus Pollock.

CUM A SCĂPAT CLAUDIU POPA DE POLIŢIA ROMÂNĂ

Claudiu Popa a fost prins în luna februarie în timp ce avea asupra sa o parte a obiectelor furate. Este vorba despre bijuterii, alte obiecte din argint, dar şi medaliile unui veteran de război în vârstă de 86 de ani. Bărbatul a fost depistat întâmplător, la un control de rutină al poliţiştilor din România.
 
Reţinut pentru că nu a putut justifica provenienţa obiectelor, el a fost eliberat pe cauţiune până la definitivarea anchetei, dar s-a făcut nevăzut. A fugit în Scoţia, unde a fost depistat din nou de autorităţile din insulă şi prins.
 
Bărbatul a recunoscut implicarea în mai multe spargeri şi a declarat că obiectele găsite asupra sa au fost furate.
 
"Criminalitatea nu cunoaşte graniţe, iar în acest caz a fost nevoie de o colaborare la nivel înalt pentru a putea realiza actul de justiţie", a mai spus Mark Pollock.
 
Veteranul Roy Bowden (86 de ani), ale cărui medalii au fost furate de Claudiu Popa, a declarat: "Am rămas uimit. Plănuiam să le las medaliile copiilor şi nepoţilor mei. Unele le-am moştenit la rândul meu".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici