Un bărbat din Sălaj a intrat în Guinness World Records pentru cele mai multe scrisori primite

Un bărbat din judeţul Sălaj, Gabriel Antoniu Lavrincic, a stabilit recordul mondial pentru cele mai multe scrisori primite - 22.018 bucăţi, reprezentanţii Guinness World Records emiţând pe numele său o diplomă pentru numeroasele scrisori care i-au fost trimise de copii din URSS, între 1987-1991.

134 afișări

Gabriel Antoniu Lavrincic, care este directorul Compartimentului comerţ - export în cadrul unei companii producătoare de mobilier de lux, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că toată corespondenţa personală care i-a adus un loc în Guinness World Records este primită de la mai mulţi copii-pionieri din URSS, în perioada 1987-1991.

"Aveam 12 ani când am început să învăţ limba rusă singur şi să corespondez cu copii din Uniunea Sovietică. La început, primeam câteva scrisori pe zi. Într-o dimineaţă, poştaşul m-a rugat să trec pe la Poştă, unde am găsit o cameră plină cu scrisori. Am corespondat aşa patru ani, adunând aproximativ patru milioane de scrisori, din care acum mai am 22.018. Dat fiind faptul că sunt destinatarul unui număr atât de mare de scrisori, am intrat în Guinness World Records, care mi-a eliberat în luna aprilie o diplomă: sunt campion mondial absolut la scrisori şi corespondenţă", a declarat Gabriel Antoniu Lavrincic.

Potrivit acestuia, ideea de a cere recunoaşterea Guinness World Records i-a fost sugerată de un coleg, cu câteva luni în urmă, când lucra în Norvegia.

"Am venit în localitatea mea natală, Marca, în concediu şi m-am apucat să fac curăţenie între scrisori. Am ars cam o jumătate de milion de scrisori, până mama m-a rugat să păstrez câteva dintre ele ca amintire. Când m-am întors în Norvegia, le-am povestit colegilor despre aceasta şi unul din ei mi-a sugerat că ar trebui să intru în Guinness World Records", a declarat sălăjeanul.

El a spus că i-a luat câteva luni să întocmească întreaga documentaţie care a trebuit trimisă către Guinness World Records, dar că, în final, reprezentanţi ai acestei instituţii s-au prezentat la Marca, pentru a stabili recordul mondial.

Gabriel Antoniu Lavrincic intenţionează să deschidă un Muzeu Naţional al Scrisorilor, în comuna Marca, din Sălaj, cu sprijnul Primăriei Marca, al Direcţiei Regionale de Poştă Cluj-Napoca şi al unui prieten pe care şi l-a făcut prin corespondenţă şi care este un om de afaceri rus.

Sălăjeanul în vârstă de 35 de ani vorbeşte zece limbi străine: rusă, engleză, spaniolă, italiană, norvegiană, bulgară, poloneză, sârbă, slovacă şi croată, dintre toate cea mai dragă fiindu-i rusa, pe care a învăţat-o singur, folosind ca metodă corespondenţa prin scrisori cu pionieri din Uniunea Sovietică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici