Cântăreaţa de muzică country Mindy McCready s-ar fi sinucis

Cântăreaţa de muzică country Mindy McCready a fost descoperită moartă pe veranda unei case din localitatea Heber Springs din statul Arkansas, din primele cercetări rezultând că aceasta s-ar fi sinucis prin împuşcare, a anunţat duminică seară poliţia locală.

865 afișări
Imaginea articolului Cântăreaţa de muzică country Mindy McCready s-ar fi sinucis

Cântăreaţa de muzică country Mindy McCready s-ar fi sinucis (Imagine: Hepta)

Artista în vârstă de 37 de ani "a fost descoperită moartă în urma unei răni pe care şi-a făcut-o singură, după câte se pare, cu o armă de foc", se afirmă într-un comunicat emis de biroul şerifului din comitatul Clerburne.

Cântăreaţa, printre ale cărei piese celebre se numără cântecul "Guys Do It All the Time", a vândut mai multe milioane de discuri în Statele Unite.

Cântăreaţa are doi fii - unul născut în 2006, celălalt în 2012 -, relatează CNN. Tatăl celui de-al doilea fiu al ei s-a sinucis şi el, luna trecută.

Potrivit presei americane, Mindy McCready, un star al muzicii country, s-ar fi confruntat în ultimele luni cu dependenţa de alcool şi suferea de depresie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici