Cântăreţul soul Jimmy Ruffin, celebru pentru hitul "What Becomes of the Broken-hearted", a murit

Cântăreţul american de muzică soul Jimmy Ruffin, celebru pentru hitul "What Becomes of the Broken-hearted", a murit luni, la vârsta de 78 de ani, în locuinţa sa din Las Vegas.

84 afișări
Imaginea articolului Cântăreţul soul Jimmy Ruffin, celebru pentru hitul "What Becomes of the Broken-hearted", a murit

Cântăreţul soul Jimmy Ruffin, celebru pentru hitul "What Becomes of the Broken-hearted", a murit (Imagine: Wikipedia)

Decesul cântăreţului Jimmy Ruffin a fost confirmat de cei doi copii ai săi, Philicia Ruffin şi Jimmy Lee Ruffin Jr, potrivit tmz.com.

Jimmy Ruffin s-a născut pe 7 mai 1936, în Collinsville, Mississippi. După ce s-a mutat în Detroit, a debutat la casa de discuri Motown Records a producătorului Berry Gordy, lansând, în 1966, hitul "What Becomes of the Broken-hearted", potrivit contactmusic.com.

Ruffin a rămas o personalitate influentă a Motown timp de zeci de ani, lansând cântece precum "I've Passed This Way Before" şi "Gonna Give Her All the Love I've Got". În 1980 a ajuns în primele zece locuri ale topului Billboard 100 cu cântecul "'Hold On To My Love".

Cântăreţul nu a fost singurul membru al familiei sale implicat în industria muzicală, fratele său mai mic, David, fiind solistul trupei The Temptations. Cei doi au colaborat la albumul din anii 1970 "I Am My Brother's Keeper". David Ruffin a murit în 1991, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de droguri.

Fiica lui Jimmy Ruffin, Philicia, l-a descris pe artist ca "genul de om foarte rar, care şi-a lăsat amprenta asupra industriei muzicale".

"Familia mea este foarte afectată de moartea lui. Îi vom simţi cu adevărat lipsa. Vă mulţumim pentru grija, dragostea şi rugăciunile primite din partea prietenilor, colegilor şi fanilor săi. Vom preţui mereu amintirile minunate pe care le avem cu el", a spus Philicia Ruffin într-o declaraţie de mulţumire pentru mesajele de susţinere primite.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici