- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Cele mai mediatizate scandaluri din 2009 - FOTO
Fotografia în care Rihanna apărea cu faţa plină de contuzii, elucidarea cauzei morţii lui Michael Jackson sau incidentul provocat de Kanye West la Gala MTV Video Music Awards se numără printre cele mai "digerate" scandaluri ale anului care s-au aflat pe prima pagină a ziarelor şi s-au bucurat de toată atenţia mass-mediei.
În noiembrie, Rihanna a rupt tăcerea la zece luni după ce a fost agresată de fostul ei iubit, rapperul Chris Brown
În noiembrie, Rihanna a rupt tăcerea la zece luni după ce a fost agresată de fostul ei iubit, rapperul Chris Brown, vorbind despre "umilinţa" simţită atunci când fotografia în care apărea cu faţa plină de contuzii, realizată ca probă la dosar de poliţia americană, a apărut în presă.
La câteva zile după incidentul care a avut loc în februarie, cu puţin timp înainte de gala premiilor Grammy, o fotografie în care Rihanna apărea cu chipul tumefiat a fost publicată în presă.
"A fost umilitor. Nu este o fotografie pe care ai dori să o vadă cineva. Am avut impresia că am fost abuzată. Am avut impresia că devenisem un subiect amuzant pe internet, dar toate aceste lucruri se întâmplau în viaţa mea reală", a declarat cântăreaţa.
Chris Brown, în vârstă de 20 de ani, autorul pieselor de succes "Kiss Kiss" şi "Run It", a fost condamnat, în august, la cinci ani de închisoare cu suspendare şi la şase luni de muncă în folosul comunităţii, după ce a ajuns la o înţelegere cu parchetul american, care i-a permis să evite închisoarea. În plus, el este obligat să păstreze o distanţă de cel puţin 100 de metri faţă de victima sa, timp de cinci ani.

Michael Jackson a făcut stop cardiac şi a murit pe 25 iunie, la vârsta de 50 de ani. De atunci, ancheta efectuată de poliţie şi de agenţii federali s-a concentrat asupra rolului avut de Conrad Murray, medicul personal al lui Jackson, care se afla lângă star în ultimele momente ale vieţii acestuia.
În noiembrie, Conrad Murray a declarat în faţa anchetatorilor că nu el i-a dat starului pop propofol, o substanţă găsită în cantităţi mari în organismul acestuia după deces şi care a reprezentat una dintre cauzele morţii lui.
Murray a fost angajat pentru a-i purta de grijă lui Jackson în timp ce starul se pregătea pentru concertele de revenire pe scena muzicală.
Conform legiştilor din Los Angeles, decesul lui Michael
Jackson este omucidere prin supradoză, precizând că
propofolul şi sedativul lorazepam sunt principalele medicamente
care au cauzat moartea starului.
Conrad Murray este anchetat în prezent de poliţia din Los Angeles,
fiind acuzat de omucidere. Murray a fost de două ori interogat de
poliţia americană.

În februarie, actorul Christian Bale a avut o criză de furie îndreptată împotriva unui tehnician, pe care l-a acuzat că i-a distras atenţia, în timpul filmărilor pentru pelicula "Terminator". Acesta a difuzat înregistrarea de patru minute în care Bale apare înjurând şi insultându-l pe tehnician.
Actorul îi reproşează lui Shane Hurlbut că a trecut prin câmpul
său vizual în timpul filmării unei scene. "Dacă mai faci asta încă
o dată nu mai revin pe acest platou atâta timp cât tu rămâi în
echipă", i-a spus Bale.
"Tu vezi că eu îţi tulbur proiectoarele? Vrei să îţi stric şi eu
proiecţiile? Atunci, tu de ce îmi tulburi scena?", l-a întrebat
Bale.
Cunoscut pentru dedicarea sa pentru actorie, Christian Bale
este de asemenea cunoscut şi pentru caracterul său
dificil. În 2008, a fost cercetat la Londra pentru că le-a
agresat pe mama şi sora sa. Actorul nu a fost pus sub acuzare din
lipsă de probe.

Gala MTV Video Music Awards, desfăşurată în septembrie la New York, a fost marcată de tributul adus regretatului "rege al muzicii pop", Michael Jackson, dar şi de un incident provocat de rapperul Kanye West, care a întrerupt discursul cântăreţei Taylor Swift.
Kanye West, cunoscut pentru felul său direct de a se exprima, a sărit pe scenă în timpul discursului de mulţumire susţinut de cântăreaţa Taylor Swift, recompensată pentru cel mai bun videoclip al unei cântăreţe - "You Belong With Me" -, declarat învingător în faţa videoclipurilor mult mai cunoscutelor Beyonce Knowles şi Lady Gaga.
"Sunt fericit pentru tine, însă Beyonce a avut unul dintre cele mai bune videoclipuri din toate timpurile", a spus Kanye West, după ce i-a luat microfonul lui Swift.
Ulterior, rapperul şi-a cerut scuze pe site-ul său personal: "Îmi pare rău, le cer scuze lui Taylor Swift, fanilor ei şi mamei sale (...). Am greşit când am urcat pe scenă şi i-am stricat acel moment!".

Vedeta American Idol Adam Lambert, în vârstă de 27 de ani, a
stârnit reacţiile publicului după ce a susţinut un spectacol
deocheat în cadrul evenimentului American Music Awards, postul de
televiziune ABC primind 1.500 de reclamaţii la adresa
comportamentului starului.
Lambert, care şi-a recunoscut orientarea gay după
încheierea emisiunii American Idol, în mai, s-a justificat în faţa
celor care i-au criticat show-ul deocheat, sexualitatea şi faptul
că a afişat un comportament gay în public. El i-a spus
realizatoarei TV Barbara Walters: "Tu ştii, sunt ceea ce sunt, şi
cred că libertatea de expresie ar trebui să existe, dar din
nefericire nu este aşa."

-
Avertizare de Cod portocaliu pe râul Jiu
Social astăzi, 12:06
Hidrologii având în vedere viitura formată pe Jiu amonte de Filiaşi şi pe Gilort, au instituit Cod portocaliu pe râul Jiu sector Filiaşi, Podari-judeţul Dolj, iar pentru sectorul Răcari anunţă că nivelul se va situa peste cota de inundaţii cu 30-50 de centimetri. citeşte tot
-
Infotrafic avertizează şoferii că sunt restricţii pe drumuri din ţară, inclusiv pe Transfăgărăşan
Social astăzi, 12:01
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române avertizează şoferii că pe mai multe drumuri din ţară, inclusiv pe Transfăgărăşan, sunt o serie de restricţii fie din cauza unor lucrări de reparaţii, fie pentru că s-au surpat maluri ceea ce blochează accesul vehiculelor. citeşte tot





Nu exista comentarii