Charlie Sheen va face 30 de zile de închisoare

Charlie Sheen va petrece 30 de zile la închisoare, în urma unei înţelegeri cu procuratura din statul Colorado, actorul american fiind acuzat de agresiune asupra soţiei sale, informează contactmusic.com.

81 afișări
Imaginea articolului Charlie Sheen va face 30 de zile de închisoare

Charlie Sheen va face 30 de zile de închisoare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actorul american a petrecut mare parte din ziua de Crăciun (25 decembrie 2009) în închisoarea din Aspen, fiind încarcerat de poliţia americană, după ce, potrivit presei americane, actorul şi-ar fi ameninţat soţia cu un cuţit, în timpul unei altercaţii petrecute în reşedinţa de vacanţă din Aspen a cuplului. Charlie Sheen a negat ulterior aceste informaţii şi a pledat nevinovat în faţa unui tribunal american la acuzaţia de agresiune asupra soţiei sale.

Potrivit unei informaţii postate în premieră pe site-ul TMZ.com, Charlie Sheen nu va mai contesta acuzaţia de agresiune şi va petrece 30 de zile la închisoare, începând de luni, 7 iunie. Acuzaţiile formulate împotriva actorului vor fi retrase, iar cazul va fi închis.

Charlie Sheen va face 30 de zile la închisoare

Presa americană susţine că Charlie Sheen va petrece doar 17 zile la închisoare, urmând să fie eliberat mai devreme, pentru bună purtare. Actorul american va trebui să urmeze şi un curs de 36 de ore, în cadrul unui program de terapie contra acceselor de furie.

După ce a avut numeroase probleme cu justiţia în anii '90, în special din cauza consumului de droguri şi a violenţelor conjugale, Charlie Sheen este, în prezent, unul dintre cei mai bine plătiţi actori de televiziune din Statele Unite ale Americii, graţie rolurilor din serialele foarte populare "Two and a Half Men/ Doi bărbaţi şi jumătate" şi "Spin City".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici