Chris Kelly, membru al celebrei trupe rap Kris Kross, A MURIT la 34 de ani

Rapperul Chris Kelly, membru al grupului Kris Kross, a murit miercuri, la vârsta de 34 de ani, posibil în urma unei supradoze de droguri.

2021 afișări
Imaginea articolului Chris Kelly, membru al celebrei trupe rap Kris Kross, A MURIT la 34 de ani

Chris Kelly (Imagine: liveleak.com)

Duoul Kris Kross a cunoscut succesul în anii 1990, devenind celebru cu hitul "Jump", lansat în 1992, recompensat cu dublu disc de platină, informează bbc.co.uk.

Kelly a fost găsit "lipsit de cunoştinţă" miercuri, în domiciliul său din Atlanta, potrivit presei locale. El a fost transportat la spital, unde a şi murit.

Kris Kross a fost format Kelly, cunoscut şi ca Mac Daddy, şi Chris "Daddy Mac" Smith. Duoul Kris Kross a activat între anii 1992 - 1998, timp în care a lansat trei albume de studio, "Totally Krossed Out" (1992), "Da Bomb" (1993) şi "Young, Rich & Dangerous" (1996).

În februarie, cei doi au concertat împreună la un eveniment care marca împlinirea a 20 de ani de la lansarea labelului So So Def, cu care Kris Kross a semnat contractul de lansare a albumelor sale.

Autorităţile americane nu au anunţat cauza oficială a decesului lui Kelly. O autopsie a acestuia este programată joi.

"Se pare că ar fi fost o supradoză de droguri", a spus Kay Lester, purtător de cuvânt al poliţiei din Fulton.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici