Cluj: Peste 16.000 de persoane au participat la evenimentele de vineri de la Festivalul Peninsula

Peste 16.000 de persoane au participat, vineri, la concertele de la Festivalul Peninsula, care se desfăşoară lângă Cluj-Napoca, iar cap de afiş au fost Emir Kusturica şi The Non Smoking Orchestra, care au făcut spectacol în faţa a peste 3.000 de participanţi.

225 afișări
Imaginea articolului Cluj: Peste 16.000 de persoane au participat la evenimentele de vineri de la Festivalul Peninsula

Cluj: Peste 16.000 de persoane au participat la evenimentele de vineri de la Festivalul Peninsula (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Balazsi-Pal Elod, directorul de comunicare al Festivalului Peninsula, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că peste 16.000 de persoane au participat, vineri, la evenimentele din cadrul festivalului.

Vineri seară, Emir Kusturica şi The Non Smoking Orchestra au urcat pe scena mare, piesa "Fuck you MTV" fiind cântată alături de public. În faţa scenei principale a festivalului, 3.000 de oameni au dansat pe ritumurile muzicii lui Kusturica, mai multe fete ajungând pe scenă alături de artişti, iar Kusturica le-a dedicat versurile "Maybe you are Juliet, but I'm not Romeo" ("Poate că tu eşti Julieta, dar eu nu sunt Romeo").

Ritmurile de Unza Unza au antrenat publicul de la Peninsula, care a cântat şi a dansat alături de muzicieni.

Dejan Sparavalo a cântat ca un magician la vioara sa, ţinând-o în toate poziţiile posibile, în spatele capului, apoi pe piciorul lui Kusturica, apoi în timp ce amândoi ţineau în gură arcuşul. Pe scenă a fost adus şi un arcuş uriaş, de câţiva metri, la care au cântat Dejan Sparavalo la vioară şi Kusturica la chitară.

La final, Kusturica a mulţumit şi a lăudat România şi publicul de la Peninsula, spunând că aici este unul din cele mai bune locuri pentru muzică.

Kusturica este creatorul stilului gypsy-punk balcanic şi, totodată, cel mai autentic reprezentant al său.

Tot vineri, au cântat Benga, Camo&Krooked feat. MC Youthstar, The Sweet Life Society, Lemon Bucket Orkestra, Kistehén, Altar, Sterbinszky, The Amsterdams, Zadar, Traff!c, Baba Dochia, Kaleidonescu, Lights Out, Persona, Pistol Cu Capse, Quantum Drive, Astero, SoNaked, The Kryptonite Sparks.

Sâmbătă, pe scena principală vor urca Coma, Marky Ramone’s Blitzkrieg şi Ska-P. Tot sâmbătă vor mai concerta Pete Tong, Modestep live, UMEK, N.O.H.A., Kumm, Coma, Julian, Nişte Băieţi,Zadar, Traff!c, Hot Club de Cluj, Diamonds Are Forever, White Walls, GoodBye To Gravity, Roadkill Soda, Breathelast, Scars Of A Story, Rock `n Ghena, Divided By Perception.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici