Concertul Aerosmith se mută de la Romexpo la Zone Arena

Concertul pe care trupa Aerosmith îl va susţine pe 18 iunie, la Bucureşti, va avea loc în cadrul noului complex Zone Arena, şi nu la Romexpo, locul anunţat iniţial de către organizatori, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

92 afișări
Imaginea articolului Concertul Aerosmith se mută de la Romexpo la Zone Arena

Concertul Aerosmith se mută de la Romexpo la Zone Arena (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit organizatorilor, Zone Arena (Bulevardul Barbu Văcărescu 164, Floreasca) oferă avantaje funcţionale în plus, iar mutarea va permite suplimentarea celor mai ieftine bilete (la Gazon B), epuizate momentan în configuraţia oferită de locaţia iniţială, Romexpo.

Schimbarea locului de desfăşurare a concertului va îmbunătăţi vizibilitatea locurilor pentru toate categoriile de bilete. Amplasarea sectoarelor şi dispunerea locurilor în tribuna VIP va fi aceeaşi. Spectatorii pot verifica harta complexului Zone Arena începând de luni, 7 iunie, pe site-ul eventim.ro.

Programul evenimentului rămâne neschimbat. Accesul la concert este permis începând cu ora 18.00, iar în deschidere, timp de peste o oră, trupa Reamonn va încălzi audienţa.

Spectacolul celor de la Aerosmith va dura aproape două ore.

"În momentul semnării contractului cu Aerosmith, la începutul acestui an, Zone Arena era încă la stadiul de proiect. Azi este o realitate funcţională, care ne oferă beneficii şi avantaje gândite special pentru activitatea pe care o desfăşurăm, organizarea de concerte. Unul din avantajele imediate este că, datorită configuraţiei spaţiului, începând de luni, 7 iunie, în reţeaua Eventim vor fi disponibile încă 1.000 bilete la Gazon B pentru concertul Aerosmith", a declarat Sorina Burlacu, Director General Events.

Intrarea în incinta complexului se va face prin Bulevardul Barbu Vacarescu, prin trei puncte de acces separate (una pentru spectatorii cu bilete la Gazon B; una pentru spectatorii cu bilete la Gazon A şi una pentru spectatorii cu locuri la tribuna oficială şi Golden Ring).

Pentru a facilita accesul fanilor Aerosmith la concert, cu acordul Primăriei Capitalei, Bulevardul Barbu Văcărescu va fi închis în ziua concertului, între orele 16.00 - 24.00, pe sensul de circulaţie dinspre Bulevardul Ştefan cel Mare către Şoseaua Pipera, pe segmentul dintre Strada Ceaikovski şi Strada Ghe. Titeica.

Biletele la concertul Aerosmith au preţurile de 140 lei - Gazon B, 190 lei - Gazon A, 330 lei - Golden Ring şi 590 lei - tribuna VIP (locuri pe scaune) şi pot fi achiziţionate online, pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua naţională Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange şi librăriile Cărtureşti). Biletele pot fi achiziţionate şi în trei rate lunare, doar prin Card Avantaj, la sediul Eventim din Bucureşti sau în librăriile Humanitas din toată ţara.

Trecutul trupei Aerosmith este marcat de numeroase scandaluri legate de droguri, sex şi certuri. Steven Tyler s-a certat recent cu colegii săi de trupă, alături de care cântă de peste 40 de ani. Această dispută, provocată, în parte, de planurile lui Steven Tyler de a înregistra un album solo, ameninţa să destrame una dintre cele mai de succes trupe rock ale Americii. Însă, într-o nouă declaraţie recentă, Tyler susţinea că este pregătit să revină alături de vechii săi colegi.

Trupa Aerosmith a fost nevoită să anuleze turneul din vara lui 2009, după ce Steven Tyler a căzut pe scenă, la mijlocul unei piese, fracturându-şi umărul. Alte câteva spectacole au fost anulate la începutul turneului, deoarece Steven Tyler se accidentase la picior. Colegii săi nu au arătat niciun fel de milă, atacând public comportamentul celebrului solist şi acuzându-l că a început din nou să se drogheze.

În mai 2008, Steven Tyler s-a internat într-o clinică pentru tratarea dependenţei de medicamente, declarând că avea nevoie de "un mediu sigur" pentru a învinge acea "durere mai severă decât se credea" pe care o resimţea după o serie de operaţii la picior.

Trupa Aerosmith nu a mai lansat un album de studio din 2001, însă vina nu i-a aparţinut doar lui Tyler. Toţi membrii trupei au suferit din cauza unor probleme de sănătate în ultimii zece ani. Joe Perry, de exemplu, a suferit din cauza unor complicaţii apărute după o intervenţie chirurgicală la genunchi.

Aşa-numiţii "băieţi răi din Boston" au devenit celebri la începutul anilor '70 cu hituri rock precum "Dream On" şi "Walk this Way". Dar succesul a fost însoţit de abuzul de droguri şi alcool, astfel încât spre sfârşitul deceniului, vânzările de albume au scăzut şi cei doi chitarişti ai trupei au plecat. Trupa s-a bucurat de o revenire în anii '80, însă tensiunile au persistat.

Trupa rock Aerosmith a fost fondată în 1970, în New Hampshire. Muzica formaţiei include elemente de pop, heavy metal, glam, R&B şi a inspirat numeroşi alţi artişti rock. Aerosmith este trupa americană de hard rock cu cele mai mari vânzări - 150 de milioane de albume la nivel mondial. Trupa a fost recompensată cu patru premii Grammy, zece MTV Video Music Awards şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2001, în timp ce, în 2005, s-a clasat pe poziţia 57 în topul 100 al celor mai mari artişti ai tuturor timpurilor realizat de revista Rolling Stone. Printre cele mai cunoscute piese de succes ale grupului american se numără "Walk This Way", "Cryin'", "Janie's Got A Gun", "Dude (Looks Like A Lady)", "Dream On" şi "I Don't Wanna Miss A Thing".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici