Demis Roussos concertează în Bucureşti de Crăciun. Vezi preţul biletelor

Demis Roussos revine în România pentru tradiţionalul concert de Crăciun, pe care îl va susţine pe 20 decembrie, la Sala Palatului din Capitală, anunţă organizatorii evenimentului, Project Events.

312 afișări
Imaginea articolului Demis Roussos concertează în Bucureşti de Crăciun. Vezi preţul biletelor

Demis Roussos concertează în Bucureşti de Crăciun. Vezi preţul biletelor (Imagine: Vlad Chirea/Mediafax Foto)

Demis va încânta publicul, alături de coruri de copii, cu piese specifice sărbătorilor de iarnă, ca "Ave Maria" "White Christmas", "Silent night" şi "Amazing Grace".

Din playlist nu vor lipsi celebrele sale hituri "Dinata Dinata", "Goodbye my love goodbye!" şi "My friend the wind".

"Am pregătit multe, multe surprize, pe care abia aştept să le dezvălui publicului meu mult iubit din România! Iubesc tradiţiile şi colindele de Crăciun, iar anul acesta voi încerca să vă transmit şi vouă emoţiile şi trăirile mele din această perioadă foarte dragă mie", a spus Demis Roussos.

Biletele vor fi puse în vânzare miercuri, în toată reţeaua Biletoo.ro - la magazinul Biletoo.ro din Unirea Shopping Center, librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Diverta, Flanco, Muzica şi Victoria, Sala Palatului, Palatul Copiilor şi online, pe biletoo.ro, myticket.ro, bilete.ro, blt.ro şi biletedelatati.ro. Preţurile biletelor variază în funcţie de locul în sală, de la 50 de lei la 300 de lei - categoria VIP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici