Domul Capitoliului din Washington va fi revopsit complet

Impozantul dom alb al Capitoliului din Washington, sediul puterii legislative americane, va fi revopsit complet începând de luni, a anunţat agenţia responsabilă cu această sarcină.

42 afișări
Imaginea articolului Domul Capitoliului din Washington va fi revopsit complet

Domul Capitoliului din Washington va fi revopsit complet (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Lucrările de restaurare, care se vor încheia abia în septembrie, vor necesita circa 2.200 de litri de vopsea, a declarat Eva Malecki, purtătoare de cuvânt a Architect of the Capitol (AOC), agenţia federală responsabilă cu întreţinerea Capitoliului.

Începând de luni, vor fi montate schele pe domul gigantic al clădirii în stil neoclasic din capitala americană.

AOC va profita de aceste lucrări pentru a evalua nevoile în vederea unei restaurări complete a clădirii, a cărei armătură este de fontă.

"Ultima renovare semnificativă a exteriorului domului datează din 1959-1960, când a fost curăţat de vopsea pentru a trata structura din fontă cu un produs împotriva ruginii", a explicat agenţia.

Domul actual a fost construit între 1855 şi 1866, iar statuia din bronz care simbolizează libertatea a fost instalată pe acesta în 1863.

Iniţial, Capitoliul avea un dom mai mic, făcut din lemn şi cupru şi a cărui construcţie a fost încheiată în 1824. În anii 1850, însă, acesta a fost considerat prea vulnerabil la un eventual incendiu şi s-a decis construirea unuia mai rezistent.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici