Şeful de la Îmbunătăţiri Funciare Galaţi, 135.000 lei mită pentru a favoriza o firmă la licitaţii

Directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătăţiri Funciare Galaţi a fost trimis în judecată, acuzat că a primit aproape 135.000 lei mită pentru a favoriza o firmă la licitaţii, dar şi că ar fi transmis informaţii confidenţiale din documentele Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

1775 afișări
Imaginea articolului Şeful de la Îmbunătăţiri Funciare Galaţi, 135.000 lei mită pentru a favoriza o firmă la licitaţii

Şeful de la Îmbunătăţiri Funciare Galaţi, 135.000 lei mită pentru a favoriza o firmă la licitaţii

Procurorii DNA anunţă trimiterea în judecată a lui Dănăilă Sorin, la data faptelor şef serviciu/director al Filialei Teritoriale de Îmbunătăţiri Funciare Galaţi, pentru luare de mită şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permitere a accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şi a lui C. I., administrator al SC Hidraconstruct Geovig, pentru dare de mită.

În judecată a fost trimisă şi compania pentru dare de mită.

Conform rechizitoriului, în perioada 19 mai - 30 septembrie 2021, Dănăilă Sorin ar fi acceptat promisiunea unor foloase necuvenite şi ar fi primit de la C.I. suma totală de 134.821 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu.

Concret, în schimbul foloaselor respective, Dănăilă s-ar fi asigurat că Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare - Filiala Teritorială Galaţi a încheiat prin negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, cu societatea Hidraconstruct Geovig mai multe contracte de execuţie lucrări de întreţinere şi reparaţii în amenajările de îmbunătăţiri funciare şi ar fi aprobat la plată facturile aferente lucrărilor executate de societate.

De asemenea, Dănăilă i-ar fi transmis omului de afaceri informaţii care nu erau destinate publicităţii, cuprinse în documente întocmite în cadrul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare în etapa de planificare/pregătire a achiziţiei publice.

Pentru „ajutor”, Dănăilă Sorin ar fi primit suma totală de 134.821 lei, ce ar fi fost disimulată ca plată a unor raporturi comerciale licite, încheiate între două societăţi comerciale controlate de cei doi inculpaţi.

Au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unui imobil ce aparţine inculpatului Dănăilă Sorin.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galaţi cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
dna,
mită,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici