Filmul "Grozavul şi puternicul Oz" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american

Filmul "Grozavul şi puternicul Oz/ Oz The Great and Powerful", o superproducţie a studiourilor Disney, a debutat în forţă în box office-ul nord-american, obţinând în primul său weekend de proiecţii încasări de 80,2 milioane de dolari, potrivit cifrelor provizorii publicate de Exhibitor Relations.

291 afișări
Imaginea articolului Filmul "Grozavul şi puternicul Oz" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american

Filmul "Grozavul şi puternicul Oz" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american

Cu un buget de producţie estimat la 200 de milioane de dolari, acest film SF i-a atras pe spectatori în sălile de cinematograf din Statele Unite şi Canada, graţie unei distribuţii de zile mari, în care strălucesc Rachel Weisz, James Franco, Michelle Williams şi Mila Kunis, informează AFP. Filmul prezintă aventurile lui Oscar Diggs, un magician de circ lipsit de anvergură, care pleacă la bordul unui balon cu aer cald din Kansasul său natal şi prăfuit pentru a se stabili în extravagantul Tărâm al lui Oz, unde pretinde că este marele magician aşteptat de toţi locuitorii acelei ţări.

Acest film turnat în 3D, cu peisaje luxuriante şi creaturi uimitoare, a "strivit" practic box office-ul nord-american din weekendul trecut, ocupantul locului al doilea, un alt film realizat cu un buget impresionant, "Jack şi uriaşii/ Jack the Giant Slayer", având încasări cu mult sub nivelul aşteptărilor producătorilor.

Cu 10,02 milioane de dolari în al doilea weekend de proiecţii şi cu 43,8 milioane de dolari în total, acest film al studiourilor Warner, descris ca "un enorm fiasco" de un analist al companiei Exhibitor Relations, a coborât pe locul al doilea. Acest film regizat de Bryan Singer, o adaptare cinematografică a unui roman SF britanic, cu Nicolas Hoult şi Ewan McGregor în rolurile principale, spune povestea unui tânăr fermier care pleacă să o salveze pe prinţesa regatului său, răpită de nişte uriaşi.

Comedia "Hoaţa de identitate/ Identity thief" a pierdut o poziţie şi a coborât pe locul al treilea, cu încasări de 6,3 milioane de dolari. "Hoaţa de identitate/ Identity thief" este o comedie regizată de Seth Gordon, cu Melissa McCarthy şi Jason Bateman în rolurile principale.

Un alt film lansat weekendul trecut este thrillerul "Dead Man Down", cu Noomi Rapace şi Colin Farrell, care a debutat pe locul al patrulea. Acest film, care prezintă excutarea unui plan de acţiune extrem de violent de către un asasin profesionist şi o femeie mânată de răzbunare, a obţinut încasări de 5,3 milioane de dolari.

"Snitch / Capcana", un thriller cu Dwayne Johnson şi Susan Sarandon, a pierdut o poziţie şi a coborât pe locul al cincilea, cu încasări de 5,1 milioane de dolari. Filmul prezintă povestea unui tată care acceptă să lucreze pentru poliţie, ca agent sub acoperire, pentru a-şi salva fiul acuzat pe nedrept de trafic de droguri.

Comedia "21 and Over" a pierdut trei poziţii şi a coborât pe locul al şaselea în box office-ul nord-american. În al doilea său weekend de proiecţii, acest film, o peliculă despre un student care îşi sărbătoreşte majoratul (în Statele Unite, tinerii au voie să consume alcool şi să intre în baruri doar după vârsta de 21 de ani), a obţinut încasări de 5,05 milioane de dolari.

Pe poziţia a şaptea s-a menţinut "Safe Heaven", în regia suedezului Lasse Hallström, o dramă romantică despre o femeie cu un soţ abuziv care se refugiază într-un mic orăşel unde începe o nouă viaţă. Filmul a avut încasări de 3,8 milioane de dolari de vineri până duminică.

Comedia cu accente dramatice "Scenariu pentru happy-end/ Silver Linings Playbook", cu Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence - premiată cu un Oscar pentru rolul său -, s-a menţinut pe poziţia a opta, cu încasări de 3,7 milioane de dolari.

Lungmetrajul de animaţie "Escape From Planet Earth", produs de fraţii Weinstein şi care beneficiază, printre altele, de vocile actorilor Brendan Fraser şi Jessica Alba, a coborât trei poziţii, până pe locul al nouălea, cu încasări de 3,2 milioane de dolari. Filmul spune povestea unor extratereştri albaştri care vor cu orice preţ să părăsească Pământul, considerat "locul cel mai periculos din Univers".

Filmul horror "The Last Exorcism Part II" a pierdut cinci poziţii şi încheie topul zece al peliculelor cu cele mai mari încasări în cinematografele nord-americane, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a vândut bilete de 3,1 milioane de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici