Fiul lui Jackie Chan, condamnat la şase luni de închisoare pentru acuzaţii legate de droguri

Actorul Jaycee Chan, fiul celebrului Jackie Chan, a fost condamnat, vineri, în China, la şase luni de închisoare, pentru acuzaţii legate de droguri, acesta fiind cel mai recent caz al unei celebrităţi condamnate în campania agresivă a Chinei împotriva narcoticelor.

1311 afișări
Imaginea articolului Fiul lui Jackie Chan, condamnat la şase luni de închisoare pentru acuzaţii legate de droguri

Fiul lui Jackie Chan, condamnat la şase luni de închisoare pentru acuzaţii legate de droguri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Jaycee Chan, actor şi cântăreţ, în vârstă de 32 de ani, a fost acuzat oficial în luna decembrie de "adăpostire a unor persoane cu scopul de a consuma droguri", după ce testele efectuate asupra sa au dovedit că fumase marijuana, iar poliţia anunţase că a descoperit 100 de grame de cannabis în locuinţa sa.

Un judecător din Beijing, unde Jaycee Chan a fost judecat, l-a condamnat pe actor la şase luni de închisoare şi plata unei amenzi de 2.000 de yuani (322 de dolari), potrivit unui anunţ al instanţei. Jaycee Chan putea fi condamnat la maximum trei ani de închisoare.

Jaycee Chan va fi, cel mai probabil, eliberat în aproximativ o lună, autorităţile chineze urmând să ia în considerare la săvârşirea pedepsei şi perioada petrecută de actor în arest preventiv, după ce a fost reţinut în luna august, potrivit avocatului Si Weijiang.

Procurorii au declarat vineri că Jaycee Chan şi-a pus casa la dispoziţia a două persoane, identificate doar cu prenumele Ke şi Li, pentru a fuma marijuana, potrivit instanţei, care a precizat că actorul "a pledat vinovat în mod voluntar" referitor la acuzaţiile procurorilor.

"Am încălcat legea şi trebuie să fiu pedepsit", a spus Jaycee Chan în ultima sa declaraţie în faţa judecătorului, potrivit anunţului instanţei. "Când voi fi reintegrat în societate, nu voi repeta această greşeală, pentru că mi-am dezamăgit familia şi prietenii din nou", a mai spus Jaycee Chan.

Zeci de reporteri s-au adunat în faţa tribunalului din Beijing unde a avut loc procesul.

Celebrităţile au fost o parte foarte importantă a campaniei guvernului chinez împotriva drogurilor. Jaycee Chan se află printre vedetele, cele mai multe de rangul al doilea, care au fost reţinute anul trecut de autorităţile chineze sub acuzaţii legate de droguri. Aceste reţineri au fost foarte discutate în presa de stat şi pe reţelele sociale din China. Printre vedete se află actori de cinema şi televiziune, regizori şi un scenarist important.

Microblogul folosit de instanţă pentru anunţuri l-a prezentat pe Jaycee Chan în faţa judecătorului, purtând o bluză neagră şi pantaloni albaştri.

Drogurile, mai ales substanţele sintetice precum metamfetamina, ketamina şi ecstasy, au devenit populare în China odată cu dezvoltarea clasei sociale urbane care dispune de mai mulţi bani.

În luna decembrie, presa de stat a relatat că Jackie Chan se simte ruşinat de faptul că fiul său a luat droguri şi spera ca, într-o zi, să vorbească public despre pericolele consumului de narcotice.

Jackie Chan a fost, în 2009, purtător de cuvânt al Comitetului Naţional Chinez Împotriva Drogurilor, promovând educaţia anti-droguri.

În 2014, un tribunal chinez l-a condamnat la nouă luni de închisoare pe cântăreţul Li Daimo, pentru consum de droguri, potrivit relatărilor presei chineze.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici