Harrison Ford a mărturisit că banii reprezintă singura lui motivaţie din carieră

Harrison Ford, unul dintre marile nume de la Hollywood, care se bucură de o carieră de peste patru decenii, a mărturisit într-un interviu recent că banii reprezintă motivaţia pentru care practică în continuare meseria de actor, informează femalefirst.co.uk.

102 afișări
Imaginea articolului Harrison Ford a mărturisit că banii reprezintă singura lui motivaţie din carieră

Harrison Ford a mărturisit că banii reprezintă singura lui motivaţie din carieră (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În acelaşi interviu, Harrison Ford a mărturisit că nu este deloc interesat de faima adusă de această profesie.

"Sunt în această industrie pentru bani. Spun asta în sensul pozitiv al lucrurilor. Aceasta este meseria mea", a declarat Harrison Ford pentru Contactmusic.

"Actoria este meseria mea. I-am dedicat întreaga mea viaţă şi vreau să fiu bine plătit ca să fac această meserie, pentru că, în caz contrar, aş deveni iresponsabil şi nu aş aprecia această profesie", a adăugat actorul american.

Harrison Ford revine pe marile ecrane în această săptămână, cu cel mai recent film al său, "Extraordinary Measures/ Măsuri extraordinare", în care joacă alături de Brendan Fraser.

Filmul prezintă drama soţilor Aileen şi John Crowley care nu îşi pierd niciodată speranţa, încercând să găsească un medic care va putea să le salveze vieţile celor doi copii ai lor, bolnavi de o maladie genetică rară.

Filmul va avea premiera în România pe 7 mai 2010.

Cunoscut pentru rolurile din seriile "Indiana Jones" şi "Războiul Stelelor", Ford declară că preferă ca publicul să-şi amintească de el pentru roluri precum cele din "Martorul" - care i-a adus singura nominalizare la premiul Oscar pentru rol principal - şi "The Mosquito Coast", cu Helen Mirren şi River Phoenix, două filme de Peter Weir. Ford, în vârstă de 67 de ani, a mai jucat în filme precum "Sabrina", în regia celebrului Sydney Pollack, "Crossing Over", în regia lui Wayne Kramer.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici