Harry şi Meghan se simt nedreptăţiţi după ce au pierdut marca regală. Afirmaţiile vehemente ale cuplului

  • Harry şi Meghan au dat semne de furie după ce au pierdut marca regală, arată The Guardian
  • Ducii de Sussex afirmă că monarhia britanică nu are niciun fel de drepturi asupra cuvântului ”regal” în afara ţării
  • Mesajele publicate de cuplu pe site-ul lor oficial sugerează că nu sunt mulţumiţi de modul în care au fost trataţi în comparaţie cu alţi membri ai familiei.
2296 afișări
Imaginea articolului Harry şi Meghan se simt nedreptăţiţi după ce au pierdut marca regală. Afirmaţiile vehemente ale cuplului

Harry şi Meghan dau semne de furie după ce au pierdut marca regală

Harry şi Meghan au dat semne de furie după ce au pierdut marca regală, arată The Guardian. Ducii de Sussex afirmă că monarhia britanică nu are niciun fel de drepturi asupra cuvântului „regal” în afara ţării.

Mesajele publicate de cuplu pe site-ul lor oficial sugerează că nu sunt mulţumiţi de modul în care au fost trataţi în comparaţie cu alţi membri ai familiei.

Problemele în relaţia dintre ducii de Sussex şi Palatul Buckingham au început atunci când cei doi au fost obligaţi să renunţe la planurile de a folosi marca „SussexRoyal”.

O declaraţie publicată de cei doi pe site-ul lor oficial arată că „Nu există jurisdicţie a monarhiei sau a guvernului în ceea ce priveşte folosirea cuvântului «regal» în străinătate”.

Contul de Instagram al cuplului foloseşte în continuare numele SussexRoyal, ca şi site-ul pe care l-au deschis după ce şi-au anunţat decizia de a părăsi poziţiile de membri marcanţi ai familiei regale britanice preferând libertatea din punct de vedere financiar.

O purtătoare ce cuvânt a celor doi a arătat că „ducele şi ducesa sunt concentraţi asupra pregătirilor legae de înfiinţarea unei organizaţii non-profit, dar luând în considerare regulile guvernamntale britanice în ceea ce priveşte folosirea cuvântului «regal», s-a stabilit ca numele organizaţiei care va fi lansată în primăvară, să nu fie Sussex Royal Foundation”.

Mai mult, arată declaraţia oficială, „ducele şi ducesa de Sussex nu au nicio intenţie să folosească sintagma SussexRoyal în niciun teritoriu de la sfârşitul primăverii 2020”.

Activitatea celor doi în cadrul familiei regale va înceta începând de pe 31 martie, când nu vor mai reprezenta Regina şi vor fi independenţi din punct de vedere financiar.

Cei doi regretă şi faptul că nu s-a putut găsi o soluţie de compromis prin care să poată continua să fie activi în cadrul familiei regale în timp ce se ocupă şi de proiecte personale. ”Cu toate că sunt exemple ale altor membri ai familiei care şi-au păstrat titlurile şi rolul în monarhie şi după ce s-au angajat în afara sistemului, pentru ducele şi ducesa de Sussex a fost instaurată o perioadă de analiză de 12 luni”, arată anunţul publicat.

Prinţul Harry şi soţia sa, ducesa Meghan Markle, au anunţat la începutul lunii ianuarie că renunţă la rangul de membri „seniori” ai familiei regale britanice.

„Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri seniori ai Familiei Regale şi să muncim pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea Sa Regina”, au precizat atunci prinţul Harry şi Meghan Markle, potrivit BBC News.

Tot atunci, ducele şi ducesa de Sussex au anunţat şi că intenţionează să returneze 2,4 milioane de lire sterline, bani publici primiţi pentru renovarea Frogmore Cottage, reşedinţa din Windsor, care va rămâne locuinţa lor oficială din Marea Britanie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici