MTV Europe Music Awards 2014: Trupa U2 va susţine un recital special

Trupa rock irlandeză U2 va susţine un recital special la gala MTV Europe Music Awards 2014, care va avea loc duminică, la Glasgow, în Marea Britanie.

107 afișări
Imaginea articolului MTV Europe Music Awards 2014: Trupa U2 va susţine un recital special

MTV Europe Music Awards 2014: Trupa U2 va susţine un recital special (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Membrii trupei U2 vor fi prezenţi la gala MTV EMA 2014, organizată la SSE Hydro din Glasgow, Scoţia, ca parte a show-ului acestei ediţii a premiilor muzicale europene. Irandezii au mai cântat în cadrul galelor MTV Europe în 1997, 2000 şi 2009, informează nme.com.

Alături de U2, pe scena MTV Europe Music Awards 2014 vor mai cânta Royal Blood, Charli XCX, Calvin Harris şi Kiesza.

Gazda MTV Europe Music Awards 2014 va fi Nicki Minaj, cântăreaţa americană fiind şi nominalizată la patru categorii ale ediţiei din acest an a galei - "cea mai bună cântăreaţă", "cel mai bun cântec hip hop", "cei mai buni fani" şi "best look". Katy Perry, Ariana Grande şi Pharrell Williams se numără de asemenea printre artiştii cu cele mai multe nominalizări la ediţia din acest an a evenimentului.

Gala MTV EMA Awards se doreşte a fi o celebrare a muzicii din întreaga lume, deşi are tendinţa de a se concentra asupra artiştilor americani, care se bucură de o popularitate deosebită pe plan internaţional. Câştigătorii sunt votaţi de public, pe site-ul www.mtvema.com.

MTV Europe Music Awards 2014 este cea de-a 20-a ediţie a galei de premiere organizate de reţeaua de televiziune MTV. Evenimentul va fi transmis în direct duminică, la nivel internaţional, de MTV. În România, gala va putea fi urmărită pe MTV începând cu ora 22.00.

Marele câştigător al ediţiei MTV EMA 2013 a fost rapperul Eminem, care a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun artist hip-hop, dar şi cu Global Icon Award.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici