O femeie a murit, iar alte 18 persoane sunt grav bolnave după ce au mâncat la un restaurant cu o stea Michelin

O femeie a murit după ce a mâncat la un restaurant cu o stea Michelin, în oraşul spaniol Valencia, transmite The Independent.

36715 afișări
Imaginea articolului O femeie a murit, iar alte 18 persoane sunt grav bolnave după ce au mâncat la un restaurant cu o stea Michelin

O femeie a murit, iar alte 18 persoane sunt grav bolnave după ce au măncat ciuperci la un restaurant cu o stea Michelin

Maria Jesus Fernandez Calvo, în vârstă de 46 de ani, ar fi comandat orez şi ciuperci „morchella” la restaurantul RiFF, care acum este închis până când investigaţia va dezvălui cauza morţii femeii. Alte 18 persoane care au mâncat la restaurant, precum şi soţul şi fiul de 12 ani al acesteia s-au îmbolnăvit.

Calvo sărbătoarea ziua de naştere a soţului său. Femeia a murit duminică după ce a suferit reacţii adverse puternice. Inspectorul regional al sănătăţii, Ana Barcelo, a transmis condoleanţe familiei şi spune că o anchetă se află în desfăşurare.

„Am iniţiat o inspecţie principală a restaurantului, dar totul pare să fie în regulă”, spune Barcelo. „Produsele alimentare urmează să fie analizate”, adaugă aceasta.

Mostre din ingredientele folosite la restaurant au fost trimise la Institutul Naţional al Ştiinţei Toxicologice din Spania.

Această specie de ciuperci este foarte populară în sezonul de primăvară. De obicei, acestea sunt uscate şi gătite bine pentru a distruge orice prezenţă a toxinelor. Cu toate acestea, există numeroase specii care arată asemănător, acestea fiind letale.

Conform sistemului de clasificare folosit de Michelin, o stea reprezintă „un restaurant foarte bun”, două stele reprezintă „mâncare excelentă ce merită încercată”, iar trei stele, acesta fiind numărul maxim ce poate fi acordat, înseamnă „gastronomie de excepţie”. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici