O fotografie cu Bucureştiul văzut din spaţiu a fost publicată de astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională

O fotografie cu Bucureştiul luminat în timpul nopţii realizată de astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a fost publicată pe contul de Twitter al avanpostului spaţial.

2511 afișări
Imaginea articolului O fotografie cu Bucureştiul văzut din spaţiu a fost publicată de astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională

O fotografie cu Bucureştiul văzut din spaţiu, publicată de astronauţii de pe ISS

Alături de imaginea cu luminile Bucureştiului pe timpul nopţii, astronauţii au mai publicat fotografii ale altor trei mari oraşe, New York (SUA), Dammam (Arabia Saudită) şi Winnipeg (Canada).

"Luminile oraşului, oh, atât de strălucitoare, în adâncul nopţii, peste tot în lume...", este mesajul celor de pe ISS care însoţeşte fotografiile.

Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională realizează fotografii şi înregistrări video cu Terra aproape zilnic.

ISS este un proiect spaţial în valoare de peste 150 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă cinci agenţii, cea americană (NASA), cea europeană (ESA), cea japoneză (JAXA), cea rusă (Roscosmos) şi cea canadiană (CSA). Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune. ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici