O substanţă inhalantă ar putea combate impotenţa în 10 minute

Un inhalator care conţine o substanţă derivată din morfină, ce poate ajuta bărbaţii să aibă o erecţie în doar 10 minute, ar putea fi folosit într-un nou tratament împotriva impotenţei, potrivit dailymail.co.uk.

208 afișări
Imaginea articolului O substanţă inhalantă ar putea combate impotenţa în 10 minute

O substanţă inhalantă ar putea combate impotenţa în 10 minute (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Aparatul conţine o substanţă derivată din morfină - apomorfină -, care are ca efect stimularea receptorilor chimici din creier. Un studiu recent, publicat în Journal of Sexual Medicine, a arătat că majoritatea din cei 600 de bărbaţi care au testat inhalatorul cu această substanţă au putut avea o erecţie în 10 minute de la inhalare.

Deşi este încă în faza de testare, invenţia, asemănătoare unui inhalator pentru bolnavii de astm, ar putea fi utilă pentru bărbaţii care suferă de disfuncţii erectile, dacă se va dovedi sigură şi eficientă.

Medicamentele precum Viagra, Cialis şi Levitra au revoluţionat tratamentele împotriva impotenţei în ultimii 10 ani. Însă în jur de 30% dintre bărbaţii care le folosesc văd doar o mică îmbunătăţire a activităţii sexuale - sau chiar niciun fel de schimbări. Pentru aceştia, singura alternativă este injectarea unor anumite medicamente direct în penis sau folosirea unei pompe pentru a spori manual cantitatea de sânge care ajunge în organul genital. Niciuna din aceste metode nu este foarte populară.

Chiar şi în cazul bărbaţilor pentru care tratamentul cu Viagra şi alte medicamente împotriva impotenţei au efect, poate dura cel puţin 40 de minute de la administrare până la obţinerea unei erecţii. Se estimează că jumătate din bărbaţii de peste 40 de ani suferă de disfuncţii erectile din când în când.

Cauzele pot varia de la diabet şi deficienţe hormonale la stres şi depresie.

Apomorfina a fost fabricată pentru a trata maladia Parkinson, însă cercetătorii au observat că poate şi să sporească dorinţa sexuală a unui bărbat.

Vectura Ltd, compania care fabrică inhalatorul, speră ca într-o bună zi acesta să rivalizeze cu Viagra ca prim tratament împotriva impotenţei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici