Preselecţiile pentru Festivalul Mamaia debutează pe 2 august, deşi desfăşurarea lui este incertă

Preselecţiile pentru cea de-a 40-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2010 vor debuta pe 2 august, însă organizatorii au declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu ştiu dacă acest eveniment va avea loc, deoarece deocamdată nu există fonduri pentru organizarea lui.

127 afișări
Imaginea articolului Preselecţiile pentru Festivalul Mamaia debutează pe 2 august, deşi desfăşurarea lui este incertă

Gremio Recreativo Cultural Social Escola de Samba Vai - Vai, la Festivalul Mamaia 2009 (Imagine: Cristi Cimpoes/Arhiva Mediafax Foto)

Preselecţiile vor avea loc pe 2 şi 3 august (orele 11.00 - 18.00), la secţiunea Interpretare, şi pe 4 august (orele 11.00 - 18.00), la secţiunea Creaţie, la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), care este şi partener al evenimentului.

Ediţia din acest an a festivalului, care marchează 40 de ani de muzică uşoară la Mamaia, va debuta pe 23 august şi va avea o perioadă de desfăşurare de "2 sau 3 zile, în funcţie de ce bani va avea" organizatorul, Consiliul Judeţean Constanţa, a declarat Cristian Zgabercea, reprezentantul consiliului.

"Festivalul nu are buget să se desfăşoare în acest moment. (...) Pornim organizarea festivalului fără a avea buget", a spus Zgabercea.

Pe de altă parte, Mădălin Voicu, membru în juriul evenimentului, a spus că a primit "o promisiune" de sprijin din partea "omului Elena Udrea şi nu a politicianului Elena Udrea". Voicu nu a precizat dacă este vorba de sprijin financiar şi ce valoare ar urma să aibă acesta. "Elena Udrea va găsi soluţia pentru a sprijini acest festival", a spus Mădălin Voicu. "Nu politicianul Elena Udrea a făcut promisiunea, ci omul Elena Udrea. Promisiunea pe care a făcut-o Elena Udrea nu se poate retrage şi eu contez foarte mult pe ea", a subliniat Voicu.

Dacă Festivalul Mamaia se va desfăşura, valoarea premiilor rămâne aceeaşi ca anul trecut: 1.500 de euro - locul I, 1.000 de euro - locul al II-lea şi 500 de euro - locul al III-lea, atât la secţiunea Interpretare, cât şi la Creaţie.

Ca şi anul trecut, concursul va avea loc la Teatrul de Vară Soveja din Constanţa şi va avea două secţiuni: Interpretare şi Creaţie.

Pe de altă parte, Margareta Pâslaru a spus că îşi doreşte să fie instituit un premiu pentru originalitate în interpretare, cântăreaţa urmând să îl aleagă personal pe câştigător în timpul preselecţiilor.

Juriul Festivalului Mamaia 2010 este format din Andrei Tudor, Adrian Romcescu, Viorel Gavrilă, Corina Chiriac, Dana Dorian, Petre Năstase, Gabriela Scraba, Titus Andrei, Paula Seling, Florin Ochescu, Gabriel Marica, Cristian Zgabercea şi Mădălin Voicu, preşedintele ediţiei din 2010 a evenimentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici