Trupa BZN, care va concerta vineri în Capitală, a câştigat un nou disc de platină în Africa de Sud

Formaţia olandeză BZN, care va susţine, vineri, un concert la Sala Palatului din Bucureşti, a câştigat de curând un disc de platină în Africa de Sud, informează organizatorii, Project Events.

205 afișări
Imaginea articolului Trupa BZN, care va concerta vineri în Capitală, a câştigat un nou disc de platină în Africa de Sud

Trupa BZN, care va concerta vineri în Capitală, a câştigat un nou disc de platină în Africa de Sud (Imagine: Alexandru Hojda/ Mediafax Foto)

BZN este prescurtarea folosită de formaţia olandeză Band Zonder Naam, care semnifică "trupa fără nume". Artiştii şi-au început cariera în anii '60 şi de atunci au rămas în inimile fanilor ca fiind cea mai romantică trupă din istoria muzicii. Formaţia are un palmares impresionant: peste 40 de ani de carieră, sute de melodii înregistrate în numeroase limbi, peste 40 de albume vândute în milioane de copii şi zeci de discuri de aur şi de platină.

Datorită succesului pe care l-au avut în ultima perioadă, Jan şi Anny au mai adăugat un disc de platină la colecţie. De-a lungul carierei, 30 de albume diferite ale trupei BZN au câştigat discul de platină, membrii formaţiei bucurându-se de privilegiul de a primi acest premiu timp de 22 de ani consecutiv. Melodiile lor au ocupat săptămâni la rând topurile din Olanda, Germania, Danemarca, Canada, Franţa, Suedia, Anglia.

Pentru seara de vineri, Jan şi Anny pregătesc multe surprize fanilor din România. Şi pentru că va fi o seară plină numai de hituri, fanii se vor bucura de melodiile "Blue Eyes, Blue Eyes", "Dance Dance", "Mon Amour", "El Condor Pasa", "Mariana" şi "Che Sera".

Biletele pentru concertul de vineri pot fi achiziţionate de la Sala Palatului, magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center, magazinele Flanco, Muzica, Diverta, Domo, Vodafone, Inmedio, Orange, Germanos, librariile Adevărul şi Eminescu, Palatul Naţional al Copiilor şi staţia de metrou Unirii 1. Cei care doresc să comande biletele online o pot face de pe biletoo.ro, blt.ro, bilete.ro, myticket.ro şi eventim.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici